Din stradă, pe poteci de munte. De la avalanşe de zăpadă la cele de huligani, de la hoţi de buzunar la terorişti. Nici
domnitorul Grigore Alexandru Ghica nu şi-ar fi imaginat,
acum 159 de ani, că Jandarmeria pe care o înfiinţase va ajunge să slujească cetăţeanul, oriunde s-ar afla acesta. La aniversarea acestei arme, jandarmii au făcut o demonstraţie impresionantă de forţe: de la mascaţii antitero şi jandarmii montani care salvează vieţi, la patrulele de stradă care îi prind pe hoţi şi echipele de intervenţie în caz de mitinguri neautorizate
Aniversarea a 159 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei române a fost marcată cu fast la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov. Elevi de la mai multe şcoli generale din Braşov şi Zărneşti, veterani, folkişti de la „Floare de Colţ”, politicieni, şi şefi ai administraţiei publice locale au venit să vadă cu ce se mândresc jandarmii şi să le transmită încrederea ce le-o poartă.
Programul demonstrativ a fost deschis de jandarmii de la „Antitero”. Mascaţii s-au bătut mai rău ca în filme, lăsându-i pe copii cu gura-cască. După „schemele” scoase din filme, luptătorii au arătat că pot sparge cărămizi cu mâinile şi picioarele şi nu se tem să rupă beţe de spatele lor. Cea mai fierbinte dovadă de îndrăzneală a fost spargerea cu mâna goală a unor cărămizi aflate în flăcări.
Ion Ene Constantin îi miroase pe turiştii rătăciţi
Cei prezenţi au putut să asiste la căutările desfăşurate de jandarmii montani, atunci când turiştii se rătăcesc sau sunt surprinşi de avalanşă. În ciuda numelui, Ion Ene Constantin, pe scurt IEC, este un ciobănesc german dresat să le ia urma şi atunci când descoperă unde se află, latră.
Deşi mergem pe stradă în fiecare zi, puţini am văzut cum se prinde un hoţ sau un tâlhar. Tavara, o femelă rotweiller special antrenată, fuge