Procesul senatorului Cătălin Voicu, fostului judecător Florin Costiniu şi al oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic s-a încheiat luni, după ce judecătorii ICCJ au ascultat pledoariile acuzării şi ale apărării, decizia instanţei urmând să fie dată la 29 mai, potrivit Mediafax.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pedepse cu executare pentru toţi inculpaţii din dosarul lui Voicu, în cazul senatorului şi a lui Costiniu solicitând câte nouă şi, respectiv, şase ani de închisoare, iar pentru Locic şi Căşuneanu, câte cinci ani de închisoare.
În pledoaria finală, acuzarea a cerut judecătorilor constatarea ca probate a acuzaţiilor şi faptelor comise de cei patru, context în care a cerut condamnarea acestora la pedepse cu executare.
Astfel, în cazul senatorului Cătălin Voicu, procurorul DNA a cerut condamnarea acestuia la două pedepse de câte şapte de ani de închisoare pentru două fapte de trafic de influenţă, precum şi doi ani de închisoare pentru fals.
Procurorul a arătat că, în urma contopirii pedepselor, Cătălin Voicu trebuie condamnat la şapte ani de închisoare, cerând totodată şi aplicarea unui spor de pedeapsă de doi ani de închisoare, pedeapsa finală ce ar urma să fie executată de demnitar fiind cea de nouă ani.
Magistratul DNA a precizat că se impune scăderea perioadei de mai bine de un an pe care senatorul Voicu a petrecut-o deja după gratii în perioada arestului preventiv.
În cazul lui Florin Costiniu, procurorul a arătat că acesta trebuie condamnat pentru complicitate la trafic de influenţă la şase ani de închisoare.
În cazul oamenilor de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, procurorul DNA a cerut pentru fiecare în parte câte cinci ani de închisoare, pentru faptele de cumpărare de influenţă.
În timpul pledoariei, procuro