Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Dublin, capitala unei ţări verzi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Oraşul are nota sa de originalitate, generată de vestitele puburi irlandeze, în care nu se mai fumează, dar şi de mai puţin cunoscutele B&B, moteluri foarte şic.

B&B, adică Bed & Breakfast (n.r. - pat şi mic dejun), reprezintă un adevărat fenomen în Irlanda, ţara dominată de verdele pajiştilor şi al parcurilor. Motelurile sunt afaceri de familie care supravieţuiesc într-una dintre cele mai umede ţări din lume tocmai datorită serviciilor.

Mici, dar cochete, cu mobilă de bună calitate şi locuri special amenajate pentru micul dejun, acestea îşi aşteaptă oaspeţii cu flori proaspete, ziarele din ziua respectivă şi câteva variante de mic dejun, din care nu lipsesc niciodată pâinea făcută în casă, prăjiturile cu fructe şi dulceaţa autentică.

În ultimă istanţă, decisiv este preţul unei nopţi de cazare într-un astfel de loc, de cele mai multe ori mai mic decât într-un hotel. Ceea ce încurajează vizitatorii şi duce la dezvoltarea acestui gen de turism. Un lucru e bine de ştiut: cele mai multe B&B-uri se închid din octombrie până la Paşte, când în Irlanda plouă cu găleata, iar numărul turiştilor scade considerabil.

În pub nu plouă niciodată!

Nu acelaşi lucru putem spune despre puburi, parcă special concepute pentru zile şi nopţi cu precipitaţii abundente. Toată lumea se adună în aceste localuri tradiţionale, ceea ce a dus la naşterea unei vorbe foarte iubite de localnici: „În pub nu plouă niciodată!". Varietatea lor este fenomenală. La fel de gustate sunt şi barurile trendy care concurează hanurile tradiţionale victoriene.

Iar mai nou, curentul „al fresco", născut după interzicerea fumatului în locurile publice (Irlanda fiind prima ţară din lume care a impus şi adoptat acest lucru, încă din 2004) a schimbat total atmosfera de pe străzi, care s-a îmbogăţit cu tot felul de cafenele şi băruleţe unde se fumează afară, la uşă, sau în nişte spaţii m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 56 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 26 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 13 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°