Nu ma apuc sa dau solutii, dar nici nu pot subscrie ideii ca "se poate incerca, de exemplu, renuntarea reciproca la romanofobie si rusofobie, recunoasterea limbii romane in schimbul angajamentului ca chestiunea reunirii se rezolva numai cu consimtamintul minoritatilor" - tirg infamant, ce ne va statua in veci servitutea. De cind, ma rog, dreptatea - in ordine metafizica - e obiect de negotinteretnic? O tema pe care nu tin minte s-o mai fi intilnit in presa noastra si inca formulata atit de explicit si echilibrat: raportul dintre intelectualii moldoveni romani si intelectualii moldoveni rusi, la ora - geopolitica - actuala. Altfel spus, intre intelighentia autohtona si cea sovina. Intre cei care isi spun patrioti si cei care au privit dintotdeauna, cu vadita condescendenta, daca nu chiar cu iritare, o asemenea atitudine. Distinctia insasi intre o categorie si alta sugereaza o discreta polarizare, un antagonism latent. Fenomenul vietuieste, acum, in forme inaparente, are - din fericire - un regim somnolator. De altfel, lectura atenta a presei de limba rusa din Republica Moldova e insotita, cind si cind, de cite un "declic" ce evoca instantaneu atmosfera plina de tensiune si primejdie, senzatia matinala de risc a anilor '90, cind a fi pronuntat impecabil un cuvint in limba romana insemna, de regula, sa fii injuriat si, frecvent, chiar imbrincit, molestat. Conformitatea cu tine insuti te costa, si nu putin! Azi, inca mai poti intilni prin ziarele "fratelui mai mare" indemnuri la rafuiala cu cei care, vezi, Doamne, nu recunosc "limba moldoveneasca" si - abominabila fapta! - "se uita peste Prut". Dar acuitatea unor asemenea dispozitii a diminuat, spiritul lor beligerant s-a stilizat, are o gratuitate incadrabila literar, s-ar zice. Simti, in orice caz, ca tensiunea e mai mult a expresiei decit a emitentului sau. O mutatie, asadar, a carei valoare de profunzime trebuie aten