În dimineaţa celui mai mare protest românesc din ultimii ani, Paul Dumitriu mergea pe străduţele de la marginea Bârladului cu o portavoce în mână şi le striga oamenilor să iasă din case pentru oraşul lor. Voia să fie sigur că nu mai e nimeni care să nu ştie în ce primejdie a nimerit micul municipiu moldovenesc.
Câteva ore mai târziu, mii de oameni mărşăluiau pe străzi. De la cel cu ţâţa-n gură pân' la ultimul moşneag, toţi strigau împotriva exploatării gazelor prin fracturare hidraulică. De o lună jumate, elevul a spus de nenumărate ori povestea gazelor de şist, a împărţit mii de pliante, a vorbit înflăcărat la televizor, prin şcoli şi prin birouri de autorităţi.
"Am luat tabelele cu semnături peste tot. şi când m-am dus să cumpăr o pereche de blugi şi i-am lăsat vânzătorului o listă pentru semnături. A devenit parte din viaţa mea. Până pe 22 am program - două ore pe zi pliante." Acum două luni, dacă întrebai de "fracturare hidraulică", bârlădenii te-ar fi trimis la fabrica de rulmenţi.
Într-o zi de la începutul lui februarie, Paul s-a întors de la şcoală cu faţa întunecată. "Aţi auzit ce se-ntâmplă?!" le-a spus părinţilor care-l aşteptau cu masa pusă. S-a aşezat direct la calculator, a intrat pe un grup de Facebook şi când a terminat de citit s-a urcat într-un taxi şi a mers la liceu, să ceară voie directorului să facă o campanie de informare. Apoi s-a dus la primar. Apoi la ziar. Toţi trebuia să ştie.
Tocmai aflase că gigantul Chevron urmează să exploateze gazele de la 5km sub Bârlad cu o metodă care ar putea să le otrăvească apa. De atunci, elevul Paul a ajuns să fie vocea protestului.
"N-am mai făcut niciodată aşa ceva, n-am făcut nici voluntariat. A fost un instinct primar", spune Paul. Dar el trăieşte în cea mai săracă zonă a Europei, cu cei mai supuşi cetăţeni, şi e la vârsta la care implicarea civică î
