Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teama de boală ne face ipohondri

Publicat in Adevarul, vineri 22 ianuarie 2010 ·

În plină pandemie de gripă nouă, este normal să fim cu toţii mult mai atenţi cu propria sănătate. Dar unii dintre noi pot resimţi simptomele bolii deşi au o stare de sănătate foarte bună.

De cum aud prima oară de noua gripă sau de o altă afecţiune care face multe victime, multe persoane ajung la medic pentru a se asigura că nu suferă de boala respectivă. Unele dintre ele însă, convinse că sunt deja bolnave, acuză simptome specifice afecţiunii respective, le descriu în detaliu, dar testele arată că sunt sănătoase. Este vorba despre cei care se tem atât de mult să nu se îmbolnăvească, încât ajung să îşi închipuie şi chiar să fie siguri că simt durere.

Se consideră mai informaţi ca medicii

De cele mai multe ori, la ipohondri, gândurile despre o anumită boală apar fie pentru că o persoană apropiată o are, fie pentru că au auzit despre ea la televizor, au citit în presă ori pe Internet.

În general, afecţiunea respectivă este, în mintea bolnavului închipuit, explicaţia cea mai plauzibilă pentru starea astenică pe care o prezintă. Aşadar, se documentează foarte riguros despre boala pe care îşi imaginează că o are.

Află care sunt simptomele exacte şi ajunge să le simtă, ba chiar acuză simptome noi, care nu sunt descrise nicăieri. Cunoaşte cu precizie evoluţia bolii, testele pe care trebuie să le facă şi modul în care ar trebui să fie tratată de către medici boala respectivă. Astfel, atunci când merge la spital şi analizele arată că este sănătos, iar medicul îi confirmă acest lucru, contestă atât rezultatele testelor, cât şi competenţa specialistului.

Statistică

Între 1 şi 5 la sută din populaţie suferă de ipohondrie.

Întreaga familie este afectată

Nemulţumit de rezultatele obţinute în urma unui consult, bolnavul închipuit include în programul său lunar sau chiar în cel săptămânal vizitele la diferiţi medici. Ajunge astfel s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 47 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 21 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°