EXARHU: "De când am văzut-o pe actuala primă-doamnă a Franţei pozând nud în „Vogue“, m-am încredinţat din nou că trăiesc într-o lume foarte complicată".
Ce viaţă subţire şi simplificată, ce divorţuri finuţe, ce căsătorii strălucitoare, ce artă de a trece conflictele în plan secund şi de a miza numai pe importanţa prezentului, fie şi numai de ochii lumii. Cum adică, să divorţezi şi să se termine cu bine, fără prea mult circ în public, fără cât de nasoală şi crudă e existenţa?! Dimpotrivă, au apărut două romanţe foarte glamour, petreceri, lux şi voluptate, şi peste toate un exerciţiu perfect de stăpânire şi eleganţă, din care reiese că viaţa e frumoasă şi că merită trăită frumos, chiar şi pentru a le face altora în ciudă.
Nici copiii, nici vârsta, nici aşanumitele obligaţii nu sunt obstacole atunci când trebuie să pui capăt unui conflict din care toată lumea pierde. O lecţie din care cu siguranţă aici nu se poate folosi nimic, din moment ce climaxurile noastre apar când un prim-ministru îl numeşte papagal pe un fost prim-ministru, în Europa anului 2008. Dar mitocănia sigur că nu are vârstă şi nici stare socială şi de aceea mă îndoiesc că vom ieşi curând din cultura unuia dintre cele mai urâte cuvinte din limba română, belea. Încep să cred că asistăm la o programare genetică în direct, la unul dintre cele mai vaste experimente sociale. Şi anume isterizarea unei populaţii care oricum nu stă foarte bine cu nervii.
De exemplu, nu-mi aduc aminte să fi văzut zilele astea vreo ştire despre summit care să nu fi transmis starea de sfârşit de lume, de catastrofă, de haos iminent şi atotputernic. Dacă ar fi fost numai asta, ar fi fost încă bine, dar întotdeauna aceste relatări ale unor jurnalişti iresponsabili sunt dublate de un sentiment de cruntă nedreptate, de injustiţie istorică faţă de un popor care are şi aşa destule din astea pe cap.
