Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul “Focul”, printre favoritele festivalulului „Lumină din Lumină”, de la Curtea de Argeş

Publicat in Adevarul, vineri 30 aprilie 2010 ·

13 filme ale unor realizatori din Argeş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Maramureş, Olt, Timiş şi Municipiul Bucureşti sunt candidate la trofelul festivalului.

Printre favoritele de anul acesta se numără şi “Focul”, un documentar de 17 minute despre tragedia de Costeşti în care s-au stins, 116 suflete , majoritataea copii şi adolescenţi, cam tot tineretul comunei.

“În cele 17 minute am încercat să concentrăm cat mai multe informaţii despre această nenorocire lăsând loc însă şi artisticului pentru ca cei ce urmăresc filmul să înteleagă durerea de atunci. Povestea începe şi se termină cu versurile baladei care a aparut ulterior tragediei, baladă cântată de Elena Violeta Popescu pe care am folosit-o ca pe un liant între momentele filmului. Ea leagă mărturisirile a doi supravietuitori: Virgil Ionescu, care şi-a pierdut în incediu patru fraţi şi Marin Chivu autorul baladei. Din peste 8 ore de materiale adunate am folosit cele mai pătrunzătoare fraze rostite de supravietuitori pe care le-am completat cu imagini ce vorbesc de la sine”, explică Ana Maria Dulică, realizatoarea documentarului.

Filmările şi documentarea au început acum un an iar informatiile prezentate în film au fost culese din documentele de la acea dată şi mărturiile supravireţiutorilor cumplitei tragedii

“ Filmul incepe cu un ecran negru si se termină cu unul alb pentru că aşa am vrut să sugeram ideea de pace. Acei copii trăiesc în pace în împărăţia Domnului şi sunt fericiţi printer îngeri.Ideea filmului a aparţinut soţului meu. De fapt el este cel care s-a ocupat de imagine iar eu de documentare. Împreună am realizat montajul iar ceea ce a iesit a fost exact ce am vrut. Speram ca şi cei care îl vor vedea să îl aprecieze.”spune Ana Maria Dulică

Până diseară la ora 18.00, juriul este format din Ion Lucian Ciucu (realizator Redacţia Religie-Istorie, TVR), Î.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 57 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Călăraşi: O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit, după o masă în familie. Care este posibila cauza a deceselor

Mediafax acum 23 minute
O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit în Călăraşi, după o masă în familie. Ambele au avut simptome de toxiinfecţie alimentară, însă e posibil ca bunica să fi murit de durere după pierderea copilei.

UPDATE - Călăraşi: Fetiţă de patru ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Necropsia va stabili ce anume a provocat decesul celor două. Există suspiciunea că femeia a făcut infarct când a aflat despre moartea copilei/ Precizările MS

News.ro acum 13 minute
O fetiţă de patru ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 46 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum o ora
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Echipa României și-a aflat adversara din Billie Jean King Cup » Duel complicat în optimi

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Echipa României va întâlni Japonia în . Turneul final va avea loc la Sevilla, în noiembrie.

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 33 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°