Consilierul judeţean Anatoli Liber, din Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), el ocupând, în acelaşi timp, şi poziţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al societăţii Aquacaraş, relatează Mediafax.
ANI îl acuză pe Anatoli Liber, validat din 22 iunie 2008 în funcţia de consilier judeţean în Consiliul Judeţean Caraş-Severin, că timp de peste trei ani s-a aflat în incompatibilitate.
Inspectorii de integritate susţin că Anatoli Liber a deţinut, din 22 septembrie 2008, şi funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie, respectiv de director general în cadrul SC Aquacaraş SA.
Potrivit Legii 161/2003, "funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv...".
Conform legii, persoanele găsite în incompatibilitate nu mai au dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, mai puţin cele electorale, pe o perioadă de trei ani.
Anatoli Liber poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.
Consilierul judeţean Anatoli Liber, din Consiliul Judeţean Caraş-Severin, a fost găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), el ocupând, în acelaşi timp, şi poziţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al societăţii Aquacaraş, relatează Mediafax.
ANI îl acuză pe Anatoli Liber, validat din 22 iunie 2008 în funcţia de consilier judeţean în Consiliul Judeţean Caraş-Severin, că t