Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tichetele "Rabla" expiră în 50 de zile

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 octombrie 2010 ·

Cei care vor să-şi caseze maşina sau să vândă voucherele acumulate trebuie să se grăbească. Tichetele pot fi folosite doar până pe 23 noiembrie. Sursa: ADRIAN SCUTARIU

Programul de Înnoire a Parcului Auto se apropie cu paşi repezi de final. Cei care vor să-şi caseze autoturismul mai vechi de 10 ani îl mai pot duce la fier vechi până pe 23 noiembrie, dată la care programul se va termina. Şi posesorii voucherelor ar trebui să se grăbească, pentru că validitatea tichetelor expiră la aceeaşi dată cu programul.

Asta deşi autorităţile sunt dispuse să mai aloce fonduri pentru scoaterea din uz a maşinilor vechi. Cel puţin aşa susţine preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Gheorghe Popescu. Până în prezent, statul a suplimentat de mai multe ori fondurile alocate acestui program.

Preţul tichetelor, negociat la sânge

Una peste alta, în piaţă mai sunt disponibile 39.111 tichete. Acestea pot fi folosite fie câte unul, fie cumulate maximum trei pentru cumpărarea unui autoturism nou, modificare introdusă în program din acest an, după ce, în 2009, doar puţin peste jumătate din fondurile alocate au fost folosite.

Cei care vor să intre în program şi dispun numai de o maşină, pe care să o ducă la casat, pot căuta în piaţă să cumpere încă două tichete. Acestea se vând cu preţuri cuprinse între 1.000 şi 1.800 de lei.

"Sunt două categorii, cei care vor să speculeze şi să ia un preţ mai bun, deşi vor ieşi în pierdere, şi cei care nu au reuşit să-şi completeze numărul de trei vouchere şi aşteaptă un preţ bun. Stau mulţi şi aşteaptă la poartă de dimineaţa şi până seara. Întreabă dacă ai de vânzare tichete sau dacă vrei să cumperi. Vor fi mulţi care vor cumpăra pe ultima sută de metri. Aşa s-a întâmplat în fiecare an, românii au dat buluc să-şi caseze maşinile pe ultima sută de metri", ne-a explicat un mec

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°