Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu: Vom sista finanţarea din bani publici a spitalelor private

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 12 ianuarie 2013 ·

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, afirmă că prin contractul-cadru care va intra în vigoare de la 1 martie va fi sistată finanţarea din fondurile CNAS a unităţilor spitaliceşti private şi astfel spitalele publice vor avea un buget cu aproximativ 10 la sută mai mare, informeaza Mediafax.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Târgu Mureş, că în noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 martie, se va stipula că banii publici vor susţine numai spitalele publice din România, fiind sistată finanţarea din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru unităţile spitaliceşti private.

"În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă",

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 28 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°