Lăsată de PDL la mâna lui Traian Băsescu şi a lui Emil Boc, remanierea guvernului este considerată de UNPR-ul lui Gabriel Oprea o ocazie tocmai bună pentru reevaluarea raportului de forţe din guvern. În şedinţa de ieri a conducerii progresiştilor, potrivit unor surse din partid, remanierea a fost dată ca sigură pentru cel mai târziu săptămâna viitoare chiar de mentorul formaţiunii Gabriel Oprea, la pachet cu un număr mai mare de portofolii ministeriale pentru UNPR. "Discuţia a fost foarte simplă. Noi avem acum mai mulţi parlamentari decât UDMR, deci ar trebui să avem tot atâtea ministere pentru UNPR", au declarat, pentru gândul, surse din rândul progresiştilor.
În acest moment, UNPR are cu un parlamentar mai mult decât UDMR, 31 faţă de 30, şi un singur minister, cel al Apărării condus de Gabriel Oprea, spre deosebire de UDMR care deţine trei portofolii miniştri - Mediul, Cultura şi Sănătatea - şi funcţia de vicepremier.
Cum pe lista miniştrilor pe care pedeliştii i-ar vrea remaniaţi figurează Gheorghe Ialomiţiani (Finanţe), Valerian Vreme (Comunicaţii), Valeriu Tabără (Agricultură), Teodor Baconschi (Externe) şi Traian Igaş (Interne), UNPR speră să obţină în negocierile cu PDL Externele pentru Cristian Diaconescu şi un minister economic. Dacă acest lucru s-ar întâmpla progresiştii ar egala UDMR la numărul de ministere, respectiv trei.
Cu toate acestea, la nivel de discurs public uneperiştii spun că nu condiţionează în niciun fel relaţia cu PDL. "Poziţia oficială a partidului este aceea de a nu cere portofolii în plus indiferent de numărul pe parlamentari", a declarat, pentru gândul, preşedintele executiv al UNPR, Gabriel Oprea.
"Sunt şi ei oameni, e normal să vrea mai mult", a comentat pretenţiile UNPR un lider al PDL, care nu a exclus ca o remaniere guvernamentală să aibă loc în perioada următoarte. "După ce s-a votat ca Boc şi Băsescu să