Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda: Majoritatea USL din Senat arată, prin votul în cazul Diaconu, că nu respectă Justiţia

Publicat in Romania Libera, marți 30 octombrie 2012 ·

Votul de marţi în cazul senatorului Mircea Diaconu arată din nou "dispreţul" USL pentru Justiţie şi ne îndepărtează tot mai mult de accesul în Schengen, susţine prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda, potrivit Mediafax.

"Majoritatea USL din Senat a arătat astăzi (marţi, n.r.), din nou, că nu are pic de respect pentru justiţia din România şi pentru cetăţenii români. Senatorii USL au făcut din nou ce ştiu mai bine - au ales să se facă zid între unul de-al lor şi o decizie definitivă şi irevocabilă a celei mai înalte instanţe din România privind incompatibilitatea lui Mircea Diaconu cu statutul de senator. Votul dat astăzi de senatorii USL nu este deloc, cum ar părea la prima vedere, un vot dat pentru un actor ajuns senator. Este un vot prin care USL îşi arată din nou dispreţul faţă de justiţie chiar cu preţul unor costuri mari pentru România. Acest vot va fi unul dintre punctele critice majore din următorul raport asupra României din cadrul Mecanismului de Verificare şi Control, din luna ianuarie", se arată într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit lui Preda, România a ratat o dată obiectivul Schengen în luna septembrie din cauza abuzurilor USL asupra justiţiei şi statului de drept.

"Votul de azi (marţi, n.r.) împotriva solicitării justiţiei de încetare a mandatului de senator al lui Mircea Diaconu ne îndepărtează tot mai mult de accesul în Schengen. Pentru USL şi Guvernul Ponta legea şi justiţia sunt relative şi la cheremul lor. În Europa democratică, zidul pus de partide între justiţie şi politicieni este inacceptabil. Preţul nu îl va plăti însă USL, ci îl vor plăti românii. Nu este nicio surpriză că USL a votat împotriva justiţiei din România. Pentru USL imunitatea oferită de statutul de parlamentar a devenit criteriul principal în selectarea candidaţilor şi pentru alegerile din decembrie. Pentru imunitate vor şi Liviu Dragnea

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la hala unui producător de tâmplărie PVC

Mediafax acum 19 minute
Pompierii intervin la incendiul produs, duminică, la o hală a unui operaror economic cu profil de producţie tâmplărie din PVC, pe raza oraşului Salcea, din judeţul Suceava. Autorităţile au emis avertisment Ro-Alert pentru alertarea populaţiei.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 3 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Mii de israelieni au manifestat pentru a cere eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas

News.ro acum 6 ore
Mii de israelieni au manifestat, sâmbătă, pentru a cere guvernului premierului Benjamin Netanyahu să facă mai mult pentru a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza de către gruparea islamistă Hamas, relatează Reuters. Membri ai familii

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°