Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa românească în 2011. Of, of, măi, măi!

Publicat in HotNews, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

2011 a fost pentru mass-media din România un an de mari zvârcoliri. Scăderea cu aproximativ 4% a pieței de publicitate față de 2010, la puțin peste 306 milioane Euro în 2011 conform evaluărilor Media Fact Book, a afectat vizibil presa tipărită, n-a ocolit nici televiziunea, care își ia partea leului de pe piață, nici radioul, în schimb a avantajat Internetul care a crescut cu aproape 20%. Au renunțat pe rând la print ziare cu difuzare națională ca Gândul și Cotidianul (după ce în anii anteriori decedaseră Ziua, Puterea ș.a.), s-au mutat on line și Săptămâna Financiară, Financiarul și Felicia, multe ziare locale au renunțat la forma tipărită sau au dispărut complet. Numeroase permutări s-au produs în acționariatul media: concernul german WAZ se retarge de la România liberă, Ringier preia grupul Edipresse, tranzacții misterioase au dus la scindarea Realitatea Media, la trecerea Evenimentului zilei în mâinile mogulatului autohton și la apariția unor acționari-surpriză în momentele dificile prin care au trecut și mai trec Sorin Ovidiu Vântu și complicii săi, ca Liviu Luca sau Dan Diaconescu, beneficiari și ei ai unor averi spectaculoase cu clinchet de cătușe. Replierile au dus la concedieri masive de jurnaliști, acumulate la peste 6000 deja în 2010 în estimarea site-ului The Industry (Iulian Comănescu), la schimbări de oameni în management, la reduceri de salarii sau la neplata lor și la pierderi de influență a unor figuri care păreau de neclintit, cum ar fi Gabriela Vrânceanu-Firea în trustul Intact sau Radu Moraru plecat de la B1 TV și eșuat în proiectul 10 TV.

Falimente și procese gălăgioase au ținut atenția publicului, chemat să deplângă starea de jale în care presa a ajuns: cinci firme au cerut falimentul Holdingului Adevărul, Realitatea Media a cerut singură insolvența, OTV e următoarea pe listă, stăpânii Antenelor s-au răfuit cu RCS-RDS, Televiziunea Rom

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°