Cine urmează la rând? Curtea Constituţională ne poate desfiinţa cam toate instituţiile cu atribuţii de control din România, urmând logica argumentării din decizia pronunţată în cazul Agenţiei Naţionale de Integritate. Pe baza ei, Poliţia Rutieră, controlorii de tren, fiscul, Consiliul Concurenţei şi cam oricine face anchete şi aplică amenzi în ţara asta riscă să dispară. Oricine va putea pretinde că sunt neconstituţionale, invocând exact argumentele utilizate de judecători în motivarea deciziei pronunţate în data de 14 aprilie în cazul ANI.
Judecătorii Curţii susţin că ANI funcţionează ca un organism jurisdicţional, deşi nu face parte din sistemul de justiţie descris în Constituţie, fiind organ administrativ. Pe scurt, în motivarea Curţii, judecătorii susţin că inspectorii de integritate se poartă pe alocuri ca procurorii şi ca judecătorii, adică solicită informaţii de la instituţii, fac un dosar, administrează probe, audiază martori, propun o soluţie (confiscarea averii), întocmesc un mic rechizitoriu. Citez din motivarea Curţii, „ANI decide că o parte din avere este nejustificată şi, prin urmare, dă un verdict, activitate permisă numai instanţelor de judecată“. Procedând astfel, Agenţia s-ar plasa în afara legii fundamentale, potrivit căreia justiţia se realizează doar în instanţă.
Pe logica asta, nici Poliţia Rutieră n-ar mai avea dreptul să aplice amenzi. Ce face poliţistul? Întocmeşte şi el un mic dosar, ia declaraţii de la martori, mâzgăleşte un mic rechizitoriu (procesul-verbal) şi pronunţă un verdict (amendă). Altfel spus, şi Poliţia Rutieră, tot organ administrativ, la fel ca ANI, se poartă după mintea judecătorilor Curţii Constituţionale, ca un organ jurisdicţional. Prin urmare, Loganurile cu girofaruri trebuie repejor trase pe dreapta, iar legea, tamponată frontal. Poporul, fiţi convinşi, s-ar bucura nespus. Urmând cuvânt cu cu