Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lider sindical: Ancheta în cazul controlorilor de tren vizează toate regionalele CFR. Este un abuz

Publicat in Vremea Noua, joi 25 octombrie 2012 ·

Ancheta în cazul controlorilor de tren vizează toate regionalele CFR, nu numai pe cea de la Braşov, anchetatorii mergând la sediile acestor structuri pentru a pune în executare mandate de aducere, a declarat liderul sindical al CFR Braşov, Alexandru Lorincz, apreciind că este vorba despre un abuz.

Lorincz le-a declarat jurnaliştilor prezenţi la regionala CFR Braşov, de unde au fost ridicaţi de anchetatori mai mulţi angajaţi, că acţiunea anchetatorilor reprezintă un abuz, iar în acest mod se doreşte să se demonstreze că au găsit “marii corupţi”, respectiv controlorii de tren.

“Este o nesimţire făcută de procurori, un abuz. Se face un joc politic pentru privatizarea CFR Călători”, a susţinut liderul Sindicatului Mişcare Comercial din CFR Braşov.

El a susţinut că în acest mod “vor să arate că nu Necolaiciuc este de vină pentru situaţia în care se află CFR Călători, ci angajaţii de rând”.

Liderul sindical a mai spus că ancheta vizează toate regionalele CFR din ţară, nu numai pe cea de la Braşov şi că totul a fost făcut “în mare secret”.

Descinderi ale anchetatorilor au loc, joi dimineaţă, la Ministerul Transporturilor şi la regionalele CFR, fiind vizaţi peste 100 de angajaţi, între care directori, suspectaţi de fapte de corupţie.

Directorul CFR Călători, Ştefan Roşeanu, a declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre o anchetă a procurorilor şi poliţiştilor privind activitatea din zona şefilor şi controlorilor de tren.

El a precizat că această anchetă este făcută pentru a se stabili în ce măsură sau cum sunt posibile călătoriile fără bilet.

“Ancheta se face pentru a se vedea în ce măsură informaţiile legate de mersul fără bilet se adeveresc”, a mai spus Roşeanu, precizând că anchetatorii audiază mai mulţi angajaţi CFR.

Aproximativ 70 de angajaţi ai regionalei CFR Braşov vor fi audiaţi în dosarul vizând fapte de corupţie,

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 2 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 40 minute
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 2 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 3 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum o ora
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 4 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 5 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 6 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Eugen Tomac: România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calitate

Mediafax acum o ora
Europarlamentarul român Eugen Tomac susţine că votul Austriei din 8 decembrie 2022 privind extinderea spaţiului Schengen a fost un abuz. Asta după ce Comisia Europeană a stabilit că România are un sistem de gestionare a frontierelor de înaltă calita

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

19°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°