Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ion Oblemenco" se umple la meciul cu Vaslui! » Piţi > IRIS

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 23 octombrie 2010 ·

Stadionul va fi full diseară. Oltenii preferă meciul cu Vaslui decît să asiste la concertul trupei de muzică rock.

Partida Craiova - Vaslui, programată azi, de la ora 20:30, are concurenţă puternică. În acelaşi timp, în Parcul Romanescu, cu ocazia Zilelor Oraşului, e programat un concert al formaţiei IRIS, condusă de Cristi Minculescu, şi el un mare suporter al Ştiinţei. Chiar dacă se bucură de mulţi fani în Bănie, celebra trupă e nevoită totuşi să se declare învinsă în faţa Universităţii. Oltenii preferă să meargă să-i vadă pe "juveţi" decît să asiste la show-ul din vecinătatea "Centralului".

Coincidenţă, anul trecut, de Zilele Oraşului, Universitatea a jucat acasă tot cu Vaslui, iar atunci suporterii au ales concertul, care a adunat o asistenţă de 30.000 de oameni. Meciul pierdut de olteni cu 2-1 a fost urmărit doar de aproximativ 2.000 de spectatori. De data aceasta, cu Piţurcă pe banca tehnică, lucrurile stau total invers. Pînă aseară se vînduseră deja aproape 20.000 de bilete, iar conducătorii olteni sînt siguri că partida se va disputa cu casa închisă: "Vom bate recordul de spectatori!".

"Fanii trebuie să vină la meci, să arătăm tuturor ce înseamnă Craiova. Concertul îl pot vedea a doua zi, înregistrat, la televizor, dar spectacolul de pe nu trebuie ratat!"

Victor Piţurcă, antrenor Craiova

Costea, titular la Primavera

Deşi se gîndea să-l păstreze pe Florin Costea în lot pentru meciul cu Vaslui, Piţurcă s-a răzgîndit şi l-a trimis să evolueze pentru echipa secundă, în liga a patra. După 6 luni pe tuşă, atacantul a fost ieri titular la Primavera în partida cu Şcoala de fotbal "Gică Popescu", scor 1-0. Costea a rezistat 65 de minute pe teren şi a impresionat prin cîteva driblinguri de efect. "Sper ca în curînd să pot să joc şi pentru prima echipă", a spus el.

@N_P

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum o ora
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Uniunea Europeană anunţă un ajutor de 1 miliard de euro pentru Liban în încercarea de a reduce fluxul de migranţi

Mediafax acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi un ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Liban. Uniunea Europeană speră că pachetul de ajutor va contribui la oprirea fluxului de migranţi către Europa.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 2 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°