Niciun preşedinte nu a jignit în atâtea ocazii jurnalişti, cum a făcut-o Băsescu. Un record Guinness, probabil. „Găozar“, „caraghios“, „ţigancă împuţită“, „tonomate“ sunt numai câteva dintre formulele folosite de Băsescu la adresa unor jurnalişti. Nu îmi amintesc ca vreunul dintre apropiaţii domniei sale, printre ei câţiva intelectuali de marcă, să-i fi atras atenţia că asemenea adresări nu fac parte din vocabularul unui democrat. Preferinţa pentru tăcere, deprinderea de a te face că tocmai te uiţi în altă parte, când se întâmplă ceva neplăcut alături, sunt problematice.
Un exemplu pentru a fi mai clar. Îmi amintesc valul de indignare stârnit de Iliescu atunci când, aflat la Constanţa într-o coloană de maşini, a coborât, s-a repezit la cineva din mulţime (jurnalist) şi i-a strigat: „Măi, animalule!“ Înţeleg că valorile noastre s-au schimbat în aceşti ani. Ce era atunci intolerabil acum e tolerabil. Sau că interesele noastre s-au schimbat. Situaţia s-a repetat în aceşti ani, reacţia e diferită. Gratularea jurnaliştilor cu tot felul de epitete, în loc să se rărească, s-a extins. Niciun preşedinte nu a jignit în atâtea ocazii jurnalişti, cum a făcut-o Băsescu.
Un record Guinness, probabil. De ce o face? Cred că aşteaptă de la jurnalişti o atitudine servilă. Nu înţelege cum de era susţinut de presă când se afla în opoziţie şi cum, după ce a ajuns la putere, sunt tot mai mulţi jurnaliştii care îl critică. Nu înţelege că presa se plasează în opoziţie prin obligaţia ei naturală de a fi cu ochii pe putere, de a-i denunţa derapajele şi abuzurile. Când au apărut poveştile cu casa din strada Mihăileanu, cu Elena Udrea, cu flota, cu EBA etc, presa a pus întrebări indiscrete. Aşa s-a născut furia lui Băsescu contra presei.
Aversiunea crescândă faţă de presă vine şi din altceva. După dispariţia Guvernului Tăriceanu, ţinta lui favorită, Băs
