S-a întâmplat marţi, pe plaja Cocuţa din zona localităţii I.C. Brătianu din judeţul Tulcea ( o plajă frecventată des de gălăţeni). Alin Marian, un gălăţean de numai 21 de ani, a intrat în apă să se răcorească şi nu a mai ieşit.
Prietenii, rămaşi pe mal, au sunat imediat la NUMĂRUL UNIC DE URGENŢĂ 112. Apelul a fost dat în jurul orei 12.00, iar la faţa locului au ajuns imediat pomppierii militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – Staţia Măcin.
După aproape şapte ore de căutări, trupul al băiatului venit la plajă pentru a se răcori a fost adus la mal.
Trupul neînsufleţit a fost preluat de cei de la Serviciul de Medicină Legală şi dus la morgă, acolo unde i se va efectua necropsia pentru a se stabili care au fost cauzele decesului.
Reprezentanţii Biroului Judeţean al Poliţiei Transporturi amintesc tuturor tulcenilor, dar şi turiştilor care vin în judeţul nostru că scăldatul în Dunăre este interzis.
Fiecare sezon estival aduce astfel dee tragedii în judeţul Tulcea. Numai la finalul săptămânii trecute, un bărbat de 62 de ani din Somova şi un tânăr de 23 de ani din Teliţa au fost găsiţi înecaţi în lacul Somova. Cei doi plecaseră la pescuit şi au decis să se răcorească, dar nu au mai ieşit la suprafaţă.
„Atragem atenţia pe această cale că scăldatul în apele Dunării este interzis, chiar dacă acest lucru nu este specificat vizibil în fiecare zonă. Facem apel la raţiunea tulcenilor să nu rişte să intre în apa Dunării, unde curenţii sunt foarte puternici“, a precizat Dumitru Hogea, şef al Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi.
Mai citiţi şi:
Două persoane şi-au pierdut viaţa în apele lacului Somova
Un bărbat dispărut din Tulcea în luna mai a fost găsit înecat în Mehedinţi