Până la ora 16.00, 40, 59 la sută dintre alegătorii din judeţ au optat pentru unul dintre cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al României. Supremaţia voturilor a plecat din nou, către zona rurală, unde cei peste 43 la sută dintre votanţi le dau clasă alegătorilor din mediul urban, interesaţi de vot în proporţie de 36, 2 la sută.
Ultimul bilanţ al prezenţei la al doilea tur de alegeri prezidenţiale arată că, în intervalul orar 13.00-16.00, pe la secţiile de votare au mai trecut în jur de 20 la sută dintre bistriţenii cu drept de vot. Peste 4.600 de votanţi au votat numai la cele 62 de secţii speciale din tot judeţul Bistriţa-Năsăud.
Am crescut pe ţară
Cei aproape 41 de alegători care au votat până la această oră au săltat judeţul în topul celor mai activi votanţi. Astfel, dacă, în urmă cu trei ore, Bistriţa-Năsăud se situa pe locul 29, acum, judeţul ocupă un loc funtaş în prima jumătate a clasamentului şi se poziţionează pe locul 18. Pe podium, la categoria celor mai mulţi alegători, figurează judeţele Dâmboviţa (50,22%), Ilfov (49,75%), mehedinţi (49,62%).