Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PE BROADWAY / Geoffrey Rush, rege în piesa lui Ionesco

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 17 ianuarie 2009 ·

Susan Sarandon şi Geoffrey Rush vor interpreta rolurile principale în piesa "Regele moare" ("Exit the King") de Eugen Ionesco, ce va avea premiera pe Broadway la 26 martie, la Barrymore Theatre, conform Los Angeles Times.

Geoffrey Rush, câştigător al unui Premiu Oscar, îşi face debutul pe Broadway cu rolul regelui Berenger, în vreme ce Susan Sarandon îi va da viaţă reginei Margareta, în spectacolul a cărui regie este semnată de Neil Armfield. De altfel, actorul Geoffrey Rush s-a implicat alături de regizorul Neil Armfield în traducerea operei scrise de Ionesco după textele originale. Spectacolul se va juca pe Broadway, într-o primă fază, până la data de 14 iunie. În "Regele moare", piesă scrisă de Eugen Ionesco în 1962, după o lungă suferinţă, este spusă povestea monarhului Berenger, un rege îngrozit de ideea morţii, care ajunge să caute pe cineva care să moară în locul lui. Piesa este o metaforă pentru neliniştea pe care o resimţim cu toţii în faţa Marii treceri.

Susan Sarandon şi Geoffrey Rush vor interpreta rolurile principale în piesa "Regele moare" ("Exit the King") de Eugen Ionesco, ce va avea premiera pe Broadway la 26 martie, la Barrymore Theatre, conform Los Angeles Times.

Geoffrey Rush, câştigător al unui Premiu Oscar, îşi face debutul pe Broadway cu rolul regelui Berenger, în vreme ce Susan Sarandon îi va da viaţă reginei Margareta, în spectacolul a cărui regie este semnată de Neil Armfield. De altfel, actorul Geoffrey Rush s-a implicat alături de regizorul Neil Armfield în traducerea operei scrise de Ionesco după textele originale. Spectacolul se va juca pe Broadway, într-o primă fază, până la data de 14 iunie. În "Regele moare", piesă scrisă de Eugen Ionesco în 1962, după o lungă suferinţă, este spusă povestea monarhului Berenger, un rege îngrozit de ideea morţii, care ajunge să caute pe cineva care să moară în locul l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 22 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 21 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 48 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum 58 minute
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°