Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Haznale sau piscine?

Publicat in Jurnalul, joi 15 martie 2012 ·

Trei oameni şi ceva pe un loc. Ca la medicină. Unul lucrase cu mistria şi prin Spania. Două femei fără vârstă plângeau sfâşiate de fericire că au fost admise. Alta îşi frângea mâinile, avea doi copii şi pe maică-sa grav bolnavă, fusese respinsă. Mai plecase şi bărbatu-su de nebun. Salubriştii care făceau angajările se cruceau. De când se ştiau funcţionari cu condică şi pix nu pomeniseră proşti care să se bată pe mături. Cât de sărac să fii! La Craiova, pentru prima dată pe continent, s-a dat concurs la măturarea rigolei. Cinci sute de oameni deznădăjduiţi s-au aşezat la coadă încă de la cinci dimineaţa ca să apuce nu un calculator sau televizor la ofertă, ci mătură, salopetă şi o leafă de câteva sute de lei.

Măturatul străzii nu presupune decât o sărăcie lucie şi condiţie fizică. Iarna dai la lopată pe rigole până-ţi sar ochii. În România, lipsa locurilor de muncă provoacă boli psihice, sinucideri, statistici dezastruoase.

Şase din cele mai sărace regiuni ale Uniunii sunt în România. În spatele nostru, după numărul de regiuni sărace, mai este Bulgaria. Care ne iau turiştii. Fiindcă turismul lor a fost pus pe picioare de nemţi. Bulgarii au un merit incontestabil: nu l-au stricat.

Povestea de succes a concursului de la Craiova arată că şi la noi au început să se mişte lucrurile, răsar insuliţe cu locuri de muncă. S-ar mai putea organiza con­cursuri şi pentru grandioasele şosele moşite până de curând de Boagiu. Numai că autostrăzile româneşti au un specific greu de dibuit. Nu pleacă de niciunde, nu ajung nicăieri.

Apar undeva într-un mijloc de ceva, sunt televizate cu ministrul alături, apoi se îndreaptă către şi se opresc. Nu figurează pe hartă fiindcă n-au repere, o tufă ici, un concasor părăsit dincolo. Spre deosebire de şoselele de centură ale lui Boc, de pe urma cărora au rămas munţi de panglici tăiate şi sute

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 4 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 5 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 4 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 9 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°