Un eveniment plin de graţie şi de candoare, ridicînd la rang de mare artă mizeriile şi dramele contingentului, se dovedeşte şi recenta premieră cu spectacolul de balet Femei, de pe scena Operei Naţionale Bucureşti. Lansat chiar de 1 martie, în 2009, ca un fel de reverenţă adusă genului care generează infinit fericite surîsuri gracile, dar şi nenumărate lacrimi amare şi bombăneli livrate cu toptanul prin timp şi spaţiu, spectacolul poartă semnătura unui important balerin şi coregraf român ajuns la apogeul unei prestigioase cariere. L-am numit pe Gheorghe Iancu, mult apreciată personalitate a coregrafiei româneşti, care, de peste 30 de ani, combate prin lumea largă. Dar mai ales prin Italia, ajunsă pe buzele noastre în aceste săptămîni, nu doar prin intermediul prestaţiilor fotbaliştilor internaţionali cum ar fi faimoşii Adrian Mutu şi Cristian Chivu. Spectacolul realizat de Gheorghe Iancu, cu un libret propriu după proza introspectivă a lui Cehov, utilizează secvenţe muzicale din lucrări ale unor compozitori ruşi precum Rahmaninov, Stravinski, Şostakovici. Cărora li se alătură şi francezul Paul Hindemith, pentru a completa paleta dramatică a părţii muzicale a spectacolului. În banda sonoră sînt intercalate şi mici secvenţe cu muzică liturgică rusească, din aceleaşi motive de alcătuire a unui fond sonor adaptat culorii specific ruse a evenimentului. Dacă regia şi coregrafia sînt semnate de Gheorghe Iancu, decorurile, extrem de sugestive şi realizate printr-o bine-venită formulă minimalistă, aparţin unei artiste din Italia, Luisa Spinatelli, o mai veche colaboratoare a coregrafului român. Alături de care şi-a adus contribuţia, printre altele, şi la excelenta nouă versiune a Lacului Lebedelor, care se reprezintă cu succes şi pe scena ONB-ului. Maestru de sunet – unul foarte bun, căci înregistrările utilizate sună bine, chiar dacă nu ştim căror orchestre şi dirijor