Președintele PSD, Victor Ponta, a explicat, luni seara, că legea partidelor și statutul PSD nu-i permit lui Adrian Năstase să revină în această formațiune politică. Ponta reafirmat însă că funcția de președinte al Consiliului Național al PSD, pe care a ocupat-o Năstase, va rămâne vacantă.
„Statutul PSD, ca şi toate partidele, respectă legea şi noi o vom respecta. Mesajul meu politic este foarte clar: domnul Năstase are locul său în PSD şi funcţia pe care dânsul a ocupat-o, de preşedinte al Consiliului Naţional, va rămâne vacantă până cand se va putea întoarce, am spus acest lucru mereu”, a afirmat Ponta, citat de mai multe site-uri de știri.
Și președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a arătat că funcția de președinte al Consiliului național al PSD nu va fi ocupată. „Din punct de vedere juridic, nu avem ce să facem, trebuie să respectăm Legea partidelor politice şi Statutul trebuie să se supună legii partidelor politice. El îşi va avea locul său, premierul Ponta a anunţat că funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional rămâne ca tricoul cu numărul 10, cum era la noi (N.Red: Universitatea Craiova) cu Ilie Balaci, dar în acest moment domnia sa are câteva interdicţii pe care trebuie să le respectăm”, a spus Zgonea.