Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea, EXCLUSĂ din fotbalul românesc! Propunerea lui Mircea Sandu: un nou club al Craiovei! Marian Iancu, persona non-grata

Publicat in Pro Sport, luni 14 mai 2012 ·

UPDATE 12:30 Rodion Cămătaru şi Sorin Cîrţu, fostele glorii ale Craiovei, iau parte la Adunarea Generală a FRF. Cel mai probabil, în jurul celor doi se va crea noul club al Craiovei.

"Nu este normal ca o întreagă comunitate să aibă de suferit din cauza unei singure persoane. Propun Adunării Genarale să acorde un loc în Liga a II-a oraşului Craiova, urmând ca numele să fie stabilit. Domnule Sorin Cârţu (n.r. - fostă glorie a Universităţii Craiova, prezent în sală), constituiţi o nouă echipă formată din foste glorii, autorităţi locale şi oameni de afaceri, pentru că federaţia v-a dat acest drept astăzi. Domnilor, vă mulţumesc, pentru că oraşul Craiova a primit un nou club", a spus preşedintele FRF, Mircea Sandu.

UPDATE 12:25 Vasile Mincu, preşedintele AJF Constanţa, a propus ca nicio persoană din fotbalul romănesc să nu-şi piardă funcţia, în cazul în care este anchetat, până când decizia nu va fi una definitivă.

UPDATE 12:18 Marian Iancu a comentat pe marginea faptului că Politehnica Timişoara a retras cererea de obţinere a licenţei înaintea începerii noului sezon.

"Aveam două milioane de euro datorii şi atunci era normal să ne retragem. Consiliul General şi-a bătut joc de ceea ce a însemnat Poli în ultimii ani. Sunt pe lista lui Mircea Sandu pentru a fi declarat persona non-grata în fotbalul românesc. Ceea ce se întâmplă în România este un jeg" a spus Marian Iancu la Sport.ro

Iancu a fost declarat persona non-grata pentru declaraţiile făcute la adresa finanţatorului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a directorului sistemului naţional de licenţiere, Viorel Duru, şi a altor persdoane din fotbal.

UPDATE 12:15 În continuare, la propunerea lui Mircea Sandu, s-a trecut la votul care să-l declare pe Marian Iancu persona non-grata. Iarăşi, votul a fostul unul care i-a dat toate aproape în unanimitate preşedintelui FRF: 1 împotriva, 2 abţin

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 2 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

ALERTĂ pe Autostrada București-Pitești. O mașină a luat foc/Pompierii intervin la fața locului

Gandul acum o ora
O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești (A1), pe sensul de mers către Capitală. Polițiștii, pompierii și angajații SMURD au ajuns deja la fața locului. Autoritățile le recomandă șoferilor să evite să circule prin zonă, dat fiind faptul c

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum 56 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Premierul Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: ”România are nevoie de stabilitate monetară” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia Băncii Naţionale. ”România are nevoie de stabilitate monetară şi cred că domnul Isărescu trebuie să mai ia un mandat”, a anunţat Marcel Ciolacu la Prima TV.

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 5 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°