Până s-o vedem noi bine cade şi-şi pocneşte genunchiul de pietrele de pe terasament. Credeţi-mă, nu v-aţi dori să cădeţi printre liniile de cale ferată. "Tot timpul păţesc aşa", icneşte de durere copila de nouă ani. După gară, cum sari liniile, e strada Ecaterina Teodoroiu, iar în capătul ei, în buza pădurii, dai la o parte rufele aşezate la uscat şi găseşti casa familiei Cosma.
Renata, la nouă ani, cântă la vioară deja de trei. Şi asta e singura dată când am văzut-o căzută. În rest, în viaţa acestei copile nu există decât o singură direcţie. Înainte. Dar, întâi de toate, să-i cunoaştem familia, pentru că şi ea este motivul drumului cu-n singur sens pe care porneşte Renata.
Ion, tatăl, de cum intrăm în casă, se ascunde de camera de filmat. "Mi-e oarecum", înghesuie toată jena într-o moldovenească sinceră. Îi e "oarecum" pentru că, şomer fiind, nu poate să mai aducă acasă nici măcar pâinea caldă pe care o primea, pe lângă salariu, la brutăria unde căra saci de făină. Slujba pe care o găsise după ce fusese disponibilizat de la CFR. Adică, luat matematic, domnul Ion Cosma este unul dintre cei 442.196 de şomeri prinşi în statisticile oficiale din România. Aşa cum şi casa lor, de peste linii, o găsiţi la capitolul fără apă şi canalizare alături de alte 2.812.477 de gospodării. Păcat că nu s-a făcut şi recensământul oficial al telegondolelor din România. S-ar fi constatat, aşa impersonal, că telegondola din Piatra Neamţ merge în gol de dimineaţa până seara pe curentul municipalităţii. Dă bine la recensământ. Bine că şi familia Cosma a primit din nou curent. Nu pe degeaba şi nu ca să ardă becul în gol.
"Trebuie să o susţinem! Trebuie! Nu are cum să nu ajungă, să ajungă cât mai departe, să ajungă cineva. Să-şi facă facultatea, să meargă la conservator!". Pentru asta becul nu arde în gol. De lângă soba cu lemne, care şi încălzeşte şi găteşte, dragostea