Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Pediatrii lipsesc în spitalele din judeţ

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 august 2009 ·

Criza economică a adâncit problemele din sistemul sanitar şi dacă la unele structuri cum ar fi Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică nu se anunţă disponibilizări de moment, spitalele se zbat de ani întregi cu aceeaşi problemă - lipsa medicilor.

La unitatea medicală din Medgidia în prezent lucrează doi medici pediatri, deşi necesarul ar fi chiar triplu. „Posturile au fost scoase la concurs, dar nu a venit nimeni. Încercăm să acoperim deficitul cu medici pensionari sau din alte spitale, măcar temporar“, a declarat şeful DSP Constanţa, Camelia Ciubotaru.

Medici străini şi la noi

Şi la Cernavodă sunt probleme fiind un singur pediatru, dar aici lucrează şi rezidenţi care se speră că vor rămâne în structura unităţii după ce îşi vor finaliza specializarea. Acest lucru doar şi după schimbarea legislaţiei prin care să fie obligaţi să stea cel puţin trei ani în unitatea medicală în care s-au format. Deşi mulţi medici români preferă să plece să lucreze în străinătate, în spitalele constănţene pot fi întâlniţi medici arabi sau medici din Chişinău. Autorităţile sanitare spun că s-au folosit toate căile posibile de a-i atrage pe medici pe posturile vacante, dar nu s-a ajuns la niciun rezultat, iar singurele soluţii au fost temporare cu medici din alte spitale pentru a se asigura liniile de gardă.

Mai puţini turişti-pacienţi

Medicii au avut în această vară mai puţine solicitări în staţiunile de pe litoral, mai ales că în fiecare zonă ambulanţele au stat permanent pentru a oferi îngrijiri medicale de urgenţă. „Până acum numărul solicitărilor a fost mult mai mic decât cel din anii trecuţi, iar ca şi pondere mai multe au fost în Mamaia şi mai puţine în zona de sud a litoralului“, a declarat Camelia Ciubotaru.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sediul comandamentului Sud din Odesa al armatei ucrainene, lovit de Rusia

Ziare.com acum 33 minute
Rusia a transmis miercuri, 1 mai, că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene, care are sediul în portul Odesa, unde Kievul a transmis mai devreme că un atac cu rachete a ucis trei persoane. 'Cartierul general al comandamentului

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 2 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Proiect de lege USR adoptat de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

News.ro acum 36 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 6 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum o ora
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

Violențe în ISTANBUL /Zeci de protestatari ai opoziției, reținuți după confruntări cu forțele de ordine de 1 Mai

Gandul acum 48 minute
Zeci de protestatari ai opoziției au fost reținuți, miercuri, la Istanbul, după confruntări cu forțele de ordine produse cu ocazia manifestațiilor de 1 Mai, interzise de Administrația Recep Tayyip Erdogan. Peste 42.000 de membri ai forțelor de ordin

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°