N-are baterii, poate alt gen de energii, zboară mai spre seară, chiar în noaptea tuciurie, călărind o mătură, învelită-n pătură, cu dulciurile după ea este... vrăjitoarea La Befana.
N-are baterii, poate alt gen de energii, zboară mai spre seară, chiar în noaptea tuciurie, călărind o mătură, învelită-n pătură, cu dulciurile după ea este... vrăjitoarea La Befana.
Afost odată ca-n poveşti o vrăjitoare-n negru. De-ai fi văzut-o ai fi crezut că-ţi fulgeră cărarea, dar – nici pe departe aşa ceva – este doar La Befana. O vrăjitoare bună, o zână mai bătrână, destul de aeriană, şi asta pentru că-i tot place să călărească o mătură.
La Befana sau Epifania “le feste porta via” – ceea ce, pe româneşte, înseamnă că ea este cea care “încheie” toate sărbătorile.
Dulciuri pentru cei cuminţi...
În Italia, copiii ştiu că în noaptea de 5 spre 6 ianuarie trebuie să-şi pregătească şoseţelele, astfel încât, în zorul ei nebun, Befana să aterizeze în ele cu tot felul de dulciuri. Se mai întâmplă uneori, ca bombonelele şi ciocolatele să se transforme în cărbuni, asta doar dacă micuţii au făcut năzdrăvănii prea mari de-a lungul anului.
Şi cărbuni pentru cei neascultători.
Dar, pentru că totuşi Befana are inimă bună, aruncă în ciorăpeii copiilor mai leneşi şi neascultători cărbuni dulci (zahăr cubic negru şi tare) şi, astfel, nu-i pedepseşte atât de tare.
Chiar dacă este bătrână şi cocoşată, îmbrăcată în negru şi cu pantofii găuriţi, precum o vrăjitoare care nu se dezminte, La Befana e mereu cu zâmbetul pe buze şi năstruşnică.
Legendă:Dar cine e de fapt această vrăjitoare?
Legenda spune că La Befana, în timp ce era acasă şi mătura podeaua, au poposit cei Trei Crai (care-i duceau lui Iisus aur, smirnă şi tămâie), cerându-i să îi însoţească şi să-L vadă pe Prunc, pentru că ei nu găseau ieslea. Dar ea i-a refuzat, sc
