Primarul comunei sucevene Slatina, Ilie Gherman (PDL), acuzat că nu a asigurat finanţarea unităţii de învăţământ din localitate, ajungându-se astfel la neplata salariilor cadrelor didactice, a fost reţinut, vineri, de procurorii Parchetului Tribunalului Suceava, pentru abuz în serviciu. Primarul Ilie Gherman este urmărit penal pentru abuz şi neglijenţă, întrucât a refuzat să asigure finanţarea Şcolii Herla din localitatea Slatina, care astfel a ajuns în imposibilitatea de a cumpăra lemne pentru iarnă şi de a plăti salariile celor 49 de cadre didactice şi a celor nouă angajaţi din personalul auxiliar, scrie Mediafax. El a fost reţinut, vineri, de Parchetul Tribunalului Suceava şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, afirmă surse judiciare. În 15 octombrie, Prefectura Suceava a depus plângere penală la Poliţie împotriva primarului comunei Slatina, Ilie Gherman, pentru abuz în serviciu şi neglijenţă, întrucât nu a asigurat finanţarea Şcolii Herla, iar în 29 octombrie prefectul Florin Sinescu a cerut Judecătoriei Fălticeni, ca prin ordonanţă preşedinţială, să-l oblige pe edil să finanţeze unitatea de învăţământ respectivă. "Nu înţeleg încăpăţânarea acestui primar care refuză să-şi îndeplinească o obligaţie de serviciu. Din păcate, o soluţie administrativă nu există", spunea prefectul. Luni, aproximativ 30 de cadre didactice de la Şcoala Herla din Slatina au venit la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava, pentru a-i solicita inspectorului şcolar general Gheorghe Lazăr să îi ajute să îşi primească salariile pentru lunile septembrie şi octombrie. Ilie Gherman este primar al comunei Slatina din anul 1996 şi a fost de mai multe ori cercetat şi chiar condamnat, în anul 2002, la 600 de ore de muncă în folosul comunităţii, pentru delicte la regimul silvic. În anul 2004, el a fost cercetat, tot la sesizarea Prefecturii, pentr