Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceauşescu a aflat de la Regele Mihai despre victoria „revoluţiei“

Publicat in Adevarul, marți 23 august 2011 ·

În anii ’70-’80, istoria oficială susţinea că Ceauşescu organizase „actul de la 23 august 1944“. În realitate, nu se afla în Bucureşti, auzind despre eveniment de la radio. Arestarea lui Ion Anto­nescu de către Regele Mihai, la 23 august 1944, i-a adus pe comunişti pe scena istoriei. Paradoxal însă, niciunul dintre liderii partidului nu se afla în Capitală.

Din 1948 şi până în 1989, sărbătoarea naţională a României a fost ziua de 23 august. După 1956 se aniversa victoria „revoluţiei de eliberarea socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă", condusă de Ceauşescu.

Dar despre Ceauşescu ştim, cu precizie, că nu ajunsese în Bucureşti. Şi că aflase despre evenimentele zilei din Proclamaţia regelui transmisă la radio.

Ziua de 23 august 1944 a revoluţionat însă vieţile comuniştilor. Din ostracizaţi şi deţinuţi politici, s-au transformat, peste noapte, în activişti de partid. O specie nouă, aparte între categoriile sociale din secolul XX.

Faptele comuniştilor

Singurii comunişti înştiinţaţi asupra datei loviturii de palat, au fost Pătrăşcanu şi Bodnăraş. La apelul regelui, mai repede decât toţi semnatarii Blocului Naţional Democrat (BND) a răspuns Pătrăşcanu. În seara de 23 august, în jurul orei opt, a adus textele Proclamaţiei regale şi decretelor de amnistie a deţinuţilor politici şi de desfiinţare a lagărelor de concentrare.

La Palat, şi­-a făcut apoi apariţia social-democratul Titel-Petrescu. După difuzarea textului Proclamaţiei la radio, a sosit şi Emil Bodnăraş (cunoscut de complotişti ca „inginerul Ceauşu"). Iar Maniu a venit ultimul. Abia în dimineaţa următoare, după plecarea regelui din Bucureşti.

În jurul orei două noaptea, Ion şi Mihai Antonescu au fost predaţi lui Emil Bodnăraş şi „gărzilor" sale. Comunista Florica Minzter şi agentul sovietic Filipescu îi vor păzi în casa conspirativă din Vatra Luminoasă H 2 pâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum 46 minute
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 6 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°