Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hepatita A

Publicat in Jurnalul, marți 12 mai 2009 ·

Hepatita A este cea nedrept catalogată şi de cei pesimişti că îţi lasă ficatul în piuneze, devenind ca un ou care se sparge uşor şi trebuie menajat.

Lucrurile sunt lămurite de prof. dr Adrian Streinu Cercel, directorul general al Institutului de boli infecţioase "M. Balş". Dintr-un început trebuie să auzim spusele profesorului Streinu Cercel, care subliniază că, în puţine cazuri, după o hepatită A, bolnavii rămân cu o vulnerabilitate a ficatului, cu o fragilitate anume, ceea ce ar impune ca toată viaţa să mănânce cu compasul şi să aibă o listă lungă de interdicţii alimentare. Adevărul este că, după o hepatită A, fostul bolnav devine om normal, sănătos şi nu are interdicţii speciale. Hepatitele A şi E se transmit prin mâini murdare şi apă contaminată, prin urmele de fecale rămase pe mâini. De altfel, hepatita A se numeşte şi hepatita mâinilor murdare. Este absolut necesară igiena în şcoli, grădiniţe, aşa că micuţii trebuie învăţaţi ca, atunci când se duc la WC-urile comune şi cu mâna dreaptă folosesc hârtia igienică, când se spală, după aceea trebuie să deschidă robinetul de la chiuvetă cu cealaltă mână, cu mâna stângă, pentru a nu împrăştia urme de materii fecale cu eventuale virusuri de hepatită A. Partea periculoasă şi păcălitoare este că 70% din hepatitele acute sunt fără icter, adică fără ca omul să se îngălbenească şi să aibă fecalele decolorate. Treabă periculoasă, fiindcă omul este infectat cu virusul A, face boala pe picioare şi împrăştie în jur hepatita A. În situaţiile de hepatită A, ficatul dă semnul că omul are o oboseală nejustificată şi îl trage la somn. Când există astfel de situaţii neclare, omului trebuie să i se facă analiza de transaminaze, ce indică, atunci când ele sunt mari, un proces inflamator în ficat. În hepatita acută, transaminazele sunt 700, 1.500 chiar şi 3.000, în loc de starea normală a ficatului de 70 de unităţi. Când

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum o ora
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 4 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°