Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântăreţul Robin Gibb, solistul grupului Bee Gees, are pneumonie

Publicat in Gandul, luni 9 aprilie 2012 ·

Cântăreţul Robin Gibb, solistul grupului Bee Gees, a fost diagnosticat cu o pneumonie severă, la o lună după ce a vorbit despre o vindecare "spectaculoasă" a sa de cancerul hepatic şi de colon cu care fusese diagnosticat, informează contactmusic.com.

Potrivit presei britanice, starea artistului în vârstă de 62 de ani este atât de gravă, încât fratele său Barry, în vârstă de 65 de ani, a venit din statul Tennessee pentru a-i fi alături.

"Se tem că va fi pentru ultima oară când îl vor vedea pe Robin. Ameliorarea stării lui de sănătate şi hotărârea sa au fost remarcabile, dar acum lucrurile s-au înrăutăţit. Organismul său a suferit o lovitură cumplită. Medicii se tem pentru starea lui, dar el este hotărât să continue lupta", a declarat o sursă pentru The Sun.

Muzicianul britanic a fost diagnosticat cu cancer în aprilie 2011, după ce a fost internat din cauza unor dureri abdominale. În martie, fiul său, Robin-John, a dezvăluit presei faptul că boala tatălui său a dispărut complet, graţie chimioterapiei.

Robin Gibb a fost internat pentru câteva zile şi în octombrie 2011, din cauza unor dureri abdominale severe, fiind diagnosticat cu o inflamaţie a colonului.

Cântăreţul - care este vegetarian şi nu consumă alcool sau alte substanţe nocive - suferea de dureri de stomac de mulţi ani, medicii nefiind capabili să determine cauza exactă a acestora.

În 2010, Robin Gibb a suferit o operaţie din cauza unei ocluzii intestinale, aceeaşi afecţiune care a dus la moartea fratelui său geamăn Maurice, în 2003.

Trupa Bee Gees, fondată în 1958, a fost compusă iniţial din gemenii Robin şi Maurice Gibb şi fratele lor mai mare Barry, acum în vârstă de 65 de ani.

Cântăreţul Robin Gibb, solistul grupului Bee Gees, a fost diagnosticat cu o pneumonie severă, la o lună după ce a vorbit des

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 34 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 46 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 41 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°