Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clădirea cameleon

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 12 ianuarie 2007 ·

Opt tineri entuziaşti, dintre care şapte studenţi la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti şi unul la Jurnalism, în majoritate braşoveni, au realizat, din proprie iniţiativă, un proiect important în arhitectură pe una dintre clădirile rămase şi acum în construcţie ce se găseşte în centrul istoric al Braşovului, chiar în spatele Facultăţii de Silvicultură. Planul lor, denumit Centrul „Boiler”, născut din observarea problemelor şi oferirea de răspunsuri, exclusiv în materie, este unul cât se poate de ambiţios, care se şi pretează cerinţelor consumatorilor actuali ai evenimentelor de toate genurile, fie ele culturale sau sociale. Grupul creativ de lucru a ales acest proiect datorită „poziţiei care reprezintă o resursă de spaţiu fantastică şi un loc cu maxim potenţial din toate punctele de vedere. Un al doilea motiv, de natură personală, îl constituie faptul că am fost atraşi de statutul şi personalitatea acestei clădiri. În clipa de faţă, ea este neintegrată, un proscris”, afirmă Alexandru Belenyi, unul dintre studenţii braşoveni la Arhitectură, coordonatorul proiectului. Tinerii spun că din proiectul lor vor să vadă realizat un centru de artă independentă, în viziunea lor acesta urmând să găzduiască iniţiative mai ales „stradale”. Deşi la Braşov există instituţii culturale abilitate, de tipul bibliotecă, săli de teatru, operă, de expoziţii şi de conferinţe, ei cred că este loc de mai mult, oraşul oferind în acest sens multiple resurse.

„Fantoma”

clădirii iniţiale

Construcţia clădirii a început în anii ’80, după planurile arhitecţilor Dorin Ştefan, Emil Barbu Popescu şi Romeo Simiraş. În urma acestui proiect trebuia să rezulte o casă de cultură studenţească, cu mai multe funcţiuni: de cinematograf, cu sală de spectacole şi spaţiu expoziţional, având chiar şi camere de hotel. Venirea Revoluţiei, în 1989, a stopat co

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 3 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 2 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum 3 ore
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Studenţi propalestinieni au ocupat mai multe campusuri universitare din Marea Britanie

HotNews acum o ora
Studenţi propalestinieni din Leeds, Newcastle şi Bristol au protestat în contextul demonstraţiilor violente din campusuri din SUA. Tinerii au instalat corturi în afara clădirilor universitare miercuri, în semn de protest împotriva războiului din Gaz

Ciolacu este democrat: S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască mai departe

Mediafax acum 2 ore
„România îşi sărbătoreşte astăzi tinerii, generaţiile cărora le vom încredinţa viitorul. S-au născut în democraţie, în democraţie ne dorim să trăiască şi mai departe. Entuziasmul cu care ei pornesc în viaţă, specific vârstei, are nevoie de susţinere

Medicul Dan Stamatiu care și-a ucis amanta din Ungaria și l-a rănit grav pe soțul acesteia va fi transferat în România. Este condamnat la închisoare pe viață

Libertatea acum o ora
Curtea de Apel Oradea a admis, marți, 30 aprilie, cererea autorităţilor judiciare din Ungaria şi a dispus transferarea într-un penitenciar din România a doctorului pneumolog orădean Dan Stamatiu, încarcerat în țara vecină, relatează eBihoreanul.

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum 2 ore
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 5 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Un bărbat care și-a bătut concubina și a alungat-o s-a încuiat în casă cu cei doi bebeluși. Negocierile au eșuat, iat poliția a intervenit în forță

Adevarul acum 4 ore
Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul. ÎN urma intervenţiei, nimeni nu

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
joi

13°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°