Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Ministrul rus de Finante, Alexei Kudrin, a demisionat dupa ce a afirmat ca nu vrea ca Medvedev sa fie premier

Publicat in HotNews, luni 26 septembrie 2011 · ·

Presedintele rus Dmitri Medvedev a spus luni ca ministrul rus de Finante, Alexei Kudrin, ar trebui sa demisioneze, dupa ce acesta a declarat ca nu va face parte dintr-un nou guvern daca actualul sef al statului va deveni prim ministru, sub presedintia lui Vladimir Putin, incepand cu martie 2012, transmite Reuters. Kudrin, care conduce ministerul de Finante din anul 2000, este oficialul cu cel mai inalt rang care si-a exprimat dezacordul dupa anuntul de sambata, potrivit caruia Putin si Medvedev vor face rocada la alegerile prezidentiale din 2012.

Kudrin a declarat duminica ca nu va face parte dintr-un nou guvern daca presedintele Dmitri Medvedev va deveni prim ministru, sub presedintia lui Vladimir Putin, incepand cu martie 2012.

"Nu ma vad in nou guvern. De altfel, nimeni nu mi-a propus asa ceva. Cred ca marile diferende pe care le am nu mi-ar permite sa fac parte" din acest guvern, a declarat ministrul.

Considerat drept un apostol al controlului cheltuielilor, el a declarat, de la Washington, unde participa la reuniunea G20, ca "refuza neconditionat" sa faca parte dintr-un guvern condus de Medvedev, cu care spune ca a avut "un numar de dezacorduri privind politica economica".

Kudrin a subliniat ca s-a impotrivit "cheltuielilor substantiale, in primul rand cele cu scop militar".

"Astfel de declaratii, facute din Statele Unite, sunt nelalocul lor si nu-si gasesc justificarea", si-a argumentat Medvedev atitudinea. El a spus ca, din cate stie, nimeni nu a anulat "disciplina si subordonarea in guvern".

Amintind ca Rusia a intrat, practic, in campanie electorala, Medvedev a estimat ca, "acest lucru influenteaza asupra sistemului nervos si, dupa toate probabilitatile, are legatura unele dintre declaratiile care au rasunat in ultimul timp atat din interiorul tarii, cat si din strainate, spre exemplu, di

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 8 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 8 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°