Gigi Becali greşeşte. Pe banii lui nu poate ce vrea cu Steaua. Istoria cere respect şi răspundere
Cosmescu a avut dreptate la GSP TV: niciodată Steaua nu a arătat atît de rău ca miercuri seară. Cu prea puţini jucători pe bancă, dar cu prea multe ifose în lojă, imaginea ei a fost dureros de urîtă, consecinţa normală a incompetenţei. Deocamdată îl scoatem din propoziţie pe Dorinel Munteanu care are totuşi o vină, aceea că a venit la Steaua. E prea trist şi umilitor momentul ca să vorbim de schimbări de lot, de management sau de proprietar, de asta se ocupă generalii. Două observaţii totuşi despre altfel de schimbări, cele din repriza a 2-a: expresia de uşurare de pe faţa lui Semedo cînd a fost scos de pe teren, fericit că a scăpat de corvoada neputinţei sale înainte de a se scăpa pe el, şi ieşirea triumfală din scenă a lui Golanski, cu bezele fără număr galeriei, de parcă ar fi fost omul meciului şi nu omul în minus .
Domnul patron ne cere să-i fim recunoscători pentru că nici nu visam să le vedem în Ghencea pe Real sau pe Lyon. Adică fără dumnealui nu ar fi venit pe Steaua echipe celebre. Ne permitem să-i atragem atenţia că Steaua a existat şi înainte de 2003. Nu vorbim de finalele din ‘86 sau ‘89, alea au fost pe vremea comuniştilor şi generalilor. Mai încoace, prin ‘94, ‘95 sau ‘96, adică într-o perioadă cînd Babiuc era muuuult mai interesant decît Steaua, veneau în Ghencea nişte echipe care se chemau Juventus, Benfica, Atletico Madrid şi chiar Borussia Dortmund, care avea să cîştige Liga Campionilor în sezonul în care a jucat la Bucureşti. Ca şi Juventus de altfel.
Şi ne mai spune domnul patron şi adept al voluntarismului că la dumnealui acasă face ce vrea, adică pe banii lui conduce Steaua aşa cum crede de cuviinţă. La prima vedere e corect. Dar Steaua mai înseamnă şi poveştile despre Hagi, Lăcătuş, Tudorel Stoica, amintirile despre Constantin,
