Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anchetă încheiată în dosarul comorilor dacice. Iulian Ceia îşi va afla sentinţa

Publicat in Adevarul, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Curtea de Apel Alba Iulia a încheiat audierile şi cercetarea judecătorească în dosarul traficanţilor de comori sustrase din siturile arheologice ale Munţilor Orăştiei. Gruparea condusă de Iulian Ceia este acuzată de pagube de milioane de euro produse statului român, prin furtul şi înstrăinarea unor tezaure dacice.

Cercetarea judecătorească s-a încheiat în dosarul aurului dacic, în care este judecat Iulian Ceia şi alţi 11 hunedoreni, pentru trafic de bunuri de patrimoniu, sustrase din incinta cetăţlor dacice din Munţii Orăştiei.

„Instanţa se va pronunţa în data de 3 decembrie”, a precizat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, unde are loc judecarea apelului declarat în cauză. În prima instanţă, Tribunalul Hunedoara i-a condamnat pe hunedorenii implicaţi în acest dosar la pedepse de închisoare cu executare. Dosarul comorilor dacice este una dintre cele mai vechi şi mai complexe cauze aflate în ultimii ani pe rolul instanţelor hunedorene.

Deveanul Iulian Ceia şi ceilalţi 11 învinuiţi au fost condamnaţi de Tribunalul Hunedoara la pedepse cuprinse între şapte şi 12 ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri către Ministerul Culturii în valoare de 1,6 milioane de euro. Iulian Ceia, considerat liderul grupării, a primit 12 ani de închisoare, dar sentinţele au fost contestate la Curtea de Apel Alba Iulia. Hunedorenii implicaţi în acest dosar sunt acuzaţi că în perioada 1997 – 2005 ar fi sustras mai multe tezaure de bijuterii, monezi şi obiecte de valoare antice. Printre bunurile care au ajuns pe piaţa neagră a antichităţilor se numără şi cel puţin 15 brăţări din aur masiv.

Comori recuperate

“De la declanşarea anchetei, în anul 2005 şi până în prezent, prin activitatea organelor judiciare, au fost repatriate mai multe tezaure antice: 711 monede Koson din aur, 13 brăţări dacice din aur, un colier cu pandativ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 58 minute
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum o ora
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 32 minute
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 3 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Reconstrucția Fâșiei Gaza ar dura câteva decenii, estimează ONU. Cât ar putea costa totul. "Amploarea distrugerilor este enormă şi fără precedent"

Ziare.com acum 42 minute
Pusă la pământ după aproape şapte luni de război devastator între Israel şi Hamas-ul palestinian, Fâșia Gaza ar avea nevoie de 30-40 de miliarde de dolari pentru reconstrucție, din cauza amplorii fără precedent a distrugerilor, a estimat joi, 2 mai,

Firea: Nu mă destabilizează absolut deloc sondajele de opinie. Mă bazez în primul rând pe bucureştenii care m-au votat acum aproape patru ani

News.ro acum 54 minute
Candidata PSD la PMB Gabriela Firea a declarat că nu o destabilizează sondajele care îl dau pe Nicuşor Dan favorit în completiţia pentru Primăria Capitalei, deoarece se bazează pe voturile bucureştenilor nemulţumiţi de actualul edil general, cât şi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 3 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°