Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea s-a transformat într-un veritabil şantier, sub asediul lucrărilor de reabilitare

Publicat in Adevarul, marți 10 august 2010 ·

Modernizarea străzilor e aşteptată de mulţi ani, dar îi enervează pe orădeni, care se plâng de zgomot, aglomeraţie şi praf. Indiferent că locuiesc în centrul oraşului sau la periferie, orădenii îndură în ultimele zile gălăgia şi mizeria de pe străzi.

În prezent, în Oradea se desfăşoară lucrări de reabilitare pe 16 străzi. „În Oradea aveam şase lucrări majore, care includ mai multe străzi”, a spus Csilla Petri, consilier în cadrul biroului de presă al Primăriei Oradea,

Şase luni de chin

La începutul lunii august au fost demarate lucrările la amenajarea unui sens giratoriu în Centrul Civic, nu înainte ca proiectul să fie supus dezbaterii publice.

„Investiţia presupune reabilitarea străzilor aferente intersecţiei şi a unei suprafeţe de peste 11.000 de metri pătraţi, reabilitarea a 880 de metri de trotuare şi a unei suprafeţe de peste 3.300 de metri pătraţi, crearea a peste 270 de locuri de parcare, amenajarea a peste 15.000 de metri pătraţi de zone verzi, realizarea iluminatului public, realizarea canalizării pluviale aferente, precum şi asigurarea semaforizării corespunzătoare, a marcajelor şi indicatoarelor aferente”, a spus primarul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă. Lucrările începute în Centrul Civic vor dura cel puţin şase luni, valoarea investiţiei fiind de peste 4 milioane de lei. La celălalt capăt al oraşului, pe strada Matei Corvin, între Bulevardul Ştefan cel Mare şi strada Vămii se toarnă covor asfaltic nou şi se fac lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor, accesul în curţi, refacerea trotuarelor şi amenajarea sensului giratoriu.

Până la toamnă

„Termenul de finalizare a lucrărilor este 15 septembrie. Valoarea lor este de peste 5 milioane de lei”, a spus Csilla Petri. Printr-un proiect finanţat cu aproximativ 28 de milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional, 19 străzi din Oradea vor f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum 38 minute
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 10 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°