Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O elevă de 13 ani a fost lovită cu o sticlă în faţă de un coleg

Publicat in Romania Libera, joi 22 decembrie 2011 ·

O fată în vârstă de 13 ani, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 13 din Piteşti, a fost lovită cu o sticlă de plastic în faţă, joi, de către un coleg de clasă, minora fiind tratată la dispensarul unităţii de învăţământ, transmite Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu, incidentul nu a a fost provocat de o ceartă sau de un conflict între cei doi elevi.

"Din primele noastre date rezultă că cei doi elevi sunt colegi în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 13 din Piteşti, iar la un moment dat, probabil în timpul pauzei, băiatul i-a aruncat o sticlă de plastic în faţă fetei, în joacă, fără a avea un conflict cu aceasta. Fetei i-a curs sânge de la arcadă, dar este în stare stabilă. Nu a existat un conflict între cei doi elevi, colegi în clasa a VI-a, iar în acest moment colegii mei sunt la faţa locului pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul", a declarat comisar şef Dănuţ Dinu.

Directorul Şcolii Generale nr. 13 a spus că cei doi elevi s-au jucat, iar la un moment dat băiatul ar fi scăpat o sticlă de plastic din mână, lovind-o pe fată.

La faţa locului a venit un echipaj al ambulanţei, iar medicii au constatat că eleva nu necesită internarea, ea fiind tratată la dispensarul şcolii.

Surse din interiorul şcolii spun că elevul de 14 ani repetă clasa a VI-a şi are probleme la învăţătură, iar anul trecut a avut 300 de absenţe.

Conducerea Şcolii Generale nr. 13 şi cea a Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş au început anchete pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.

O fată în vârstă de 13 ani, elevă în clasa a VI-a la Şcoala Generală nr. 13 din Piteşti, a fost lovită cu o sticlă de plastic în faţă, joi, de către un coleg de clasă, minora fiind tratată la dispensarul unităţii de învăţământ, transmite Mediafax.

Potrivit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum o ora
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 12 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Încă un român s-a calificat la Paris 2024 – Team România are acum 83 de membri

Mediafax acum 56 minute
Alin Alexuc a ajuns în finala turnelui după o victorie în semifinale în faţa sportivului Heiki Nabi, din Estonia. Calificarea în finală îi asigură biletul olimpic, conform criteriilor Federaţiei Internaţionale primii 3 sportivi de la acest Turneu Mo

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 2 ore
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

14°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°