Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlad Munteanu revine la Dinamo: "Mulţi m-au sfătuit să nu mă întorc"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 22 ianuarie 2011 · ·

Vlad Munteanu a semnat pe doar 5 luni, după ce mulţi oameni din lumea fotbalului s-au mirat că a lăsat Bundesliga pentru Liga 1

"Repatriatul" Vlăduţ Munteanu este prima achiziţie tare făcută de roş-albi în acest mercato. După o săptămînă de stat pe la Wolfsburg şi plină de negocieri cu şefii de acolo, a renunţat la o bună parte din cei 150.000 de euro pe care-i mai avea de încasat de la nemţi, iar ieri după-amiază a ajuns în Antalya. Imediat, s-a dus la hotel, şi-a luat echipamentul, a alergat cît ceilalţi se pregăteau, fiind apoi prezentat oficial de către Cristi Borcea şi Ioan Andone.

Ce gînduri are cel plecat acum 5 ani din "haită"? "Am semnat un contract pe 5 luni cu Dinamo, aşa era şi normal ca să vedem cum şi dacă sîntem mulţumiţi unii de ceilalţi. Eu pot doar să promit că voi da sută la sută la orice antrenament şi la orice meci în care voi fi folosit. Faptul că am fost dorit cu ardoare m-a făcut să revin printre mei. Am ales cu inima. Am lăsat sfaturile negative deoparte, mulţi mi-au zis să nu mă întorc, şi m-am înarmat cu două valize de energie pozitivă", a declarat mijlocaşul stînga care va cîştiga 10.000 de euro în fiecare lună petrecută la vechea şi noua sa echipă.

"Pe Vlăduţ l-am readus ca pe un talisman. Cu el la Dinamo am cîştigat cîte un trofeu în fiecare an. Aşa va fi şi acum"

Cristi Borcea, acţionar Dinamo

"Avem lot bunicel. Vor mai veni mulţi la probe, o să sortăm. O să facem un lot de 22-24 de jucători ca să ne batem la campionat"

Ioan Andone, antrenor Dinamo

Borcea aduce valiza. Cu bani

Cristi Borcea a avut ieri o discuţie de grup cu jucătorii, apoi a dezvăluit: "Le mulţumesc, atît în numele meu, cît şi al lui Nicolae Badea, pentru că au avut înţelegere vizavi de faptul că au fost întîrzieri cu banii. Săptămîna viitoare vor ajunge cu tot, absolut

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 33 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 48 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum 2 ore
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Rezultate Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de duminică, 28 aprilie

Adevarul acum 30 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc duminică, 28 aprilie, după ce la cele de joi, 25 aprilie, Loteria Română a acordat peste 18.900 de câștiguri în valoare totală de peste 1,03 milioane de lei.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°