Premierul Victor Ponta a convocat miniştrii la o reuniune de urgenţă la Palatul Victoria. Discuţia ar viza decizia de a declara o zi de doliu naţional, după accidentul din Muntenegru în care 18 români şi-au pierdut viaţa.
Printre cei care au ajuns la Guvern până la această oră se numără miniştrii Mariana Câmpeanu, Radu Stroe şi Mircea Duşa.
La ora 18.00, prim-ministrul va conduce celula de criză de la Ministerul de Externe, înlocuindu-l pe ministrul Titus Corlăţean, plecat la Podgorica. Ulterior sunt programate şi primele declaraţii oficiale privind starea răniţilor şi situaţia repatrierii trupurilor neînsufleţite ale victimelor accidentului.
Tragedia s-a petrecut aseară, după ce un autocar al unei firme de transport româneşti, contractat de o agenţie de turism, s-a răsturnat într-o râpă. Accidentul a făcut 46 de victime, dintre care 19 au decedat, 18 fiind români.
O echipă consulară de la Bucureşti a început procedurile de identificare pentru ca victimele să poată fi repatriate. Totodată, o delegaţie de medici condusă de Raed Arafat stabileşte în Muntenegru care dintre răniţi pot fi transportaţi pentru a fi readuşi în ţară.
Vom reveni cu amănunte.
Premierul Victor Ponta a convocat miniştrii la o reuniune de urgenţă la Palatul Victoria. Discuţia ar viza decizia de a declara o zi de doliu naţional, după accidentul din Muntenegru în care 18 români şi-au pierdut viaţa.
Printre cei care au ajuns la Guvern până la această oră se numără miniştrii Mariana Câmpeanu, Radu Stroe şi Mircea Duşa.
La ora 18.00, prim-ministrul va conduce celula de criză de la Ministerul de Externe, înlocuindu-l pe ministrul Titus Corlăţean, plecat la Podgorica. Ulterior sunt programate şi primele declaraţii oficiale privind starea răniţilor şi situaţia repatrierii trupurilor neînsufleţite ale victimelor accidentului.
Tragedia s-a petrecut