Cristi Chivu (foto) n-a jucat la Zenica, fiind accidentat lagamba dreaptă, dar pare dispus să rişte în weekend pentru echipa sade club. Pentru Inter e cel mai important meci din actualulcampionat, pentru că o victorie ar duce-o pe primul loc, chiar înfaţa concitadinei AC Milan.
În săptămâna celui mai important meci al naţionalei, Cristi Chivus-a antrenat o singură dată, miercuri, când tricolorii s-aupregătit pe Giuleşti. Apoi au început problemele, fundaşul acuzânddureri la gamba dreaptă şi devenind indisponibil pentru partida cuBosnia.
Chivu a făcut totuşi deplasarea la Zenica, alături de colegii săi,însă decizia de a nu juca contra echipei lui Susic era deja luată."Sunt suficient de matur încât să ştiu dacă în anumite momente îmipot ajuta echipa sau nu", spunea jucătorul lui Inter cu o ziînaintea partidei de la Zenica, moment în care a şi sugerat că seva retrage de la echipa naţională.
Dacănaţionala nu e, atunci e Inter
La aproape o săptămână de la momentul accidentării, Chivu pare săfie apt de joc. Nu însă pentru România, ci pentru echipa de club,care sâmbătă va juca cu o miză extrem de importantă contra rivaleiAC Milan. Inter e la două puncte de marea rivală în campionat, cuopt etape înainte de final, şi o victorie o poate aduce pe primapoziţie. Faptul că fundaşul ar fi dispus să rişte mai mult pentruitalieni e legat şi de faptul că aceştia i-ar fi avansat deja opropunere pentru prelungirea contractului pe încă trei ani.
Inter nu are nicio putere asupra mea atunci când sunt la echipanaţională. Doar eu decid dacă joc sau nu
Cristi Chivu, înaintea meciului cu Bosnia
Următoarelemeciuri ale lui Chivu la Inter
AC Milan - Inter (Serie A) 02 aprilie
Inter - Schalke 04 (Liga Campionilor) 5 aprilie
Inter - Chievo (Serie A) 9 aprilie
Schalke 04 - Inter (L