Foto: Thinkstock Persoanele care beneficiază de nopţi cu somn odihnitor sunt mai tolerante şi mai bucuroase comparativ cu cele care au frecvent nopţi albe sau chiar merg la culcare după miezul nopţii. Nevoia de somn este individuală. De regulă, şapte-nouă ore de somn pe noapte sunt suficiente. "Trebuie acordată atenţie intervalului de somn, pentru că acesta dictează calitatea", precizează Viviana Iordache, medic specialist dermatolog la Centrul Medical Miko Med. Ora ideală de culcare este înainte de miezul nopţii. Astfel, un ciclu potrivit veghe-somn asigură secreţia hormonilor care induc starea de bucurie. În schimb, dezechilibrarea acestui ciclu are efect opus: lipsă de energie, stres, intoleranţă.
Cremă hidratantă şi dormitor aerisit
În timpul somnului, nu doar organismul se reface, ci şi pielea. Relaxarea pielii din timpul somnului se vede dimineaţa, când pielea este netedă, iar ridurile de expresie sunt mai puţin vizibile, la fel şi pungile de sub ochi. "Altfel spus: îmbătrânim mai greu", menţionează doctor Viviana Iordache. Apoi, atunci când dormim nu mai suntem expuşi factorilor poluanţi, pielea nu mai este agresată, este liniştită. Ea trebuie să respire, motiv pentru care trebuie îngrijită atent, iar tenul demachiat corect în fiecare seară.
După demachiere, aplicaţi o cremă de noapte de bună calitate, adaptată vârstei şi tipului de piele. Aceasta va acţiona în profunzime, contribuind la atenuarea ridurilor.
De asemenea, înainte de culcare este bine să aerisiţi dormitorul, pentru că în timpul somnului pielea se oxigenează mai bine dacă aerul este curat. Persoanele care nu suferă de alergii pot ţine în cameră o plantă care îmbunătăţeşte aportul de oxigen.
Colagen
Producţia de colagen este accelerată în timpul somnului. Colagenul este responsabil de menţinerea stării de hidratare mai mult timp în piele.