Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii dezbat problema câinilor comunitari

Publicat in Monitorul de Vrancea, marți 10 septembrie 2013 ·

Viaţa românilor nu trebuie să fie pusă în pericol de animale aflate în libertate pe străzile din oraşe şi comune, spune deputatul Ciprian Nica într-un comunicat de presă. Problema câinilor comunitari a fost dezbătută aseară, în cadrul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, al cărei vicepreşedinte este parlamentarul vrâncean. La dezbatere erau aşteptate ONG-uri care au ca activitate protecţia animalelor, cât şi liderii celor mai reprezentative asociaţii ale administraţiilor locale şi intermediare.

Ciprian Nica a arătat că, pentru a nu fi repetate incidente precum cel din Parcul Tei, unde un copil a fost omorât de câini, parlamentarii români au „obligaţia de a găsi cele mai bune soluţii pentru a proteja viaţa concetăţenilor noştri, dar şi pentru a gestiona chestiunea câinilor comunitari într-un mod uman şi în concordanţă cu principiile secolului în care trăim“. „De aceea consider că OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi trebuie modificată şi îmbunătăţită, în aşa fel încât atât autorităţile publice locale, cât şi proprietarii sau iubitorii de animale să aibă responsabilităţi clare în ceea ce priveşte gestionarea sau îngrijirea câinilor. Consider că nu este permis ca, atunci când hingherii sunt chemaţi să ridice de pe stradă un câine maidanez agresiv, acesta să fie «apărat» de persoane care locuiesc pe acea stradă şi care, în mod regulat, îi hrănesc. Cei care iubesc câinii îi pot adopta, îi pot lua în casă şi îi pot scoate la plimbare doar sub supraveghere“, a afirmat deputatul Ciprian Nica.

Acesta a precizat că România este un stat membru al UE şi trebuie luate toate măsurile care se impun pentru ca viaţa cetăţenilor să nu fie pusă în pericol de către animale aflate în libertate pe străzile din oraşele şi comunele ţării.

Viaţa românilor nu trebuie să fie pusă în pericol de animale

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 38 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°