Ieri, în jurul orei 15.45, în fața Facultății de Arhitectură erau în jur de 150 de protestari. Printre ei, aceiași oameni-emblemă care au venit aproape zi de zi: omul cu papagalul de pluș, bărbatul cocoșat de pancarta cu „Legea Cojocaru” sau moșul cu barbă ca a lui Moș Craciun și un baner pe care scrie „Noi nu ne vindem țara!”.
1 /.
Într-un sfert de oră, atmosfera începe să se anime brusc. Încep scandările împotriva președintelui Băsescu și se cere demisia Guvernului, toate îndreptate spre stradă. În fața lor, de lângă gard, camerele televiziunilor intră în direct. „Bă, vezi că te salut acum. Dă la rând pe toate televiziunile că nu știu pe care sunt acuma. Da, sunt aicișa, la protest! Mă vezi? Uite-mă – Jos Băsescu, Jos Băsescu!”, se agită un gras cu fesul tras pe ochi și înghesuit bine într-o geacă spălăcită. Între protestatari, în majoritate pensionari, apar și trei tineri cu pretenții de ultrași, fiecare pe câte un sector. „Hai toată lumea cu mine: Cine nu sare, nu vrea schimbare!”, agită masa de pensionari unul dintre ei. Galeria 50+ nu sare. Mai mult, sunt și neascultători: „De-misia, De-misia!”.
Mai pe mijloc, la megafon, un alt tânăr se vrea un fel de Gigi Corsicanu printre rapidiști. Nu-l ajută gâtul și nici suporterii care n-au atâta vlagă cât își dorea el. „Las-o pe asta, hai să o strigăm pe aia cu nota 0 la purtare”, strigă o mamaie cu părul vopsit mov.
În fața camerelor de filmat, pe scandarea „De-misia” începe un fel de horă câmpenească. Dinspre Intercontinental apare Ambrozie. Are în mâna stânga drapelul și o sacoșă ticsită cu hârtii, iar pe umărul drept, la fel ca negrii din Bronx, ține un casetofon din care vuiește „Hora Unirii”.
După horă, Suciu Ambrozie lasă casetofonul, pune megafonul la gură și citește o proclamație pe repede înainte. „Dom`ne, nu te supăra pe mine, dar nu știi să vorbești la megaf
