"Un samurai plânge atunci când i se face o nedreptate." Asta a fost primul răspuns în interviul cu sensei Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo. Nu este el bărbatul care să plângă des, dar în copilărie a plâns şi i-a făcut pe mulţi să plângă de durere. S-a bătut pentru cel oropsit şi nu o dată a rupt maxilare şi glezne. N-a simţit iubirea tatălui biologic, dar relaţia pe care a avut-o cu tatăl adoptiv a fost una specială. Nu se întâmplă prea des ca un copil adoptat să fie mai iubit decât cel din sângele propriu. Lui i s-a întâmplat! Sensei e un bărbat dur, gata de luptă.

În timpul interviului, când a vorbit despre lucruri care l-au afectat, pumnul său stâng se încleştă. Mi s-a părut că viaţa sa e desprinsă dintr-un film, mai ales atunci când umbla pe străzi cu sabia sub braţ, împachetată în ziare. "Se întâmpla în anii ’90, când viaţa politică era violentă la propriu, şi unii dintre reprezentanţii ei îmi cereau ajutorul când se băteau între ei", spune Amatto Zaharia. Am avut impresia în timpul discuţiei noastre că am în faţă un războinic al vremurilor moderne. Şi Sensei crede la fel. Pun rămăşag.

Sunt totuşi câţiva ani de când întreaga sa pricepere şi iscusinţa în artele marţiale o transmite mai departe generaţiilor de elevi şi copiilor săi. Sensei are patru băieţi şi e foarte mândru de performanţele lor sportive. Cel mic are doar 3 ani, dar spune despre el că va fi campion mondial cu siguranţă. Cu un tată multiplu campion şi o mamă care s-a bucurat de performanţe asemănătoare, sunt şanse mari ca micuţul Timon să fie o revelaţie mondială. La un moment dat, Sensei a vorbit despre sabia pe care a primit-o în dar de la Kancho Yoshiji Soeno, preşedintele Federaţiei Japoneze de Shidokan.

Atunci când Sensei a scos sabia din teacă am avut sentimentul că cel mai bine e să nu-i vezi lama niciodată. O armă excepţional lucrată, o bijuterie,