… asa ca propun sa tragem cu totii aer in piept, sa facem un pas inapoi si sa vedem ce iese. Iese un context mai mult decat interesant. Avem, pe de-o parte, criticii sistemului, de cealalta, criticii oamenilor. De-o parte, degetul acuzator e indreptat catre institutii si modul de organizare, de cealalta, catre oameni si responsabilitatea personala. Ce sa reformam mai intai ? Oamenii sau sistemul ?
Suna cunoscut ?
Nu stiu altii cum sunt, dar tanarului calugar Luther dilema ii era mai mult decat familiara. Dupa multe angoase si nopti nedormite, decide ca asa nu se mai poate.
« Hier stehe ich, ich kann nicht anders. Gott helfe mir. Amen.” Personal (sic!) prefer varianta-n engleza. “Here I stand, I can do no other. God help me. Amen.”
Amin. Reformatia incepuse de la un calugar angoasat si-avea sa schimbe istoria omenirii. Sa mai indrazneasca cineva sa spuna ca omul – la locul potrivit, in momentul potrivit – nu conteaza in fata sistemului (in acest caz, Biserica, pardon, Catolica).
Diavolul, insa – o stim si noi, o stia si Luther – se ascunde-n detalii.
[Nota : Uitam la rastimpuri ca dia-bolus era, initial, opusul sim-bolului. Ultimul e menit a aduce impreuna ; primul, a separa cele deja unite.]
Detaliul, in cazul de fata, e tot sistemul, nu omul. A construi, cum a facut Reformatia, un sistem bazat pe om e – cand tragi linia si faci socotelile – tot un sistem. Ceva mai prost – y compris anti-evreismul lui Luther (anti-semitismul fiind o alta mancare de peste, care-ncepe cu Sem, Iafet si Ham). Mai prost, pentru ca pacatuieste prin simplificare. Reduce omul la o singura dimensiune. Omul modern e omul mono-dimensional – eu sunt eu – or asa ceva, in Evul Mediu nu se facea. Nu se cadea. Inapoiatii aia din Evul Mediu Intunecat erau mai sfiosi si mai sofisticati. Stiau de mici sa umble, din reflex, pe sarma existentiala. Cand se gande