Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Politicieni fără măruntaie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 februarie 2011 ·

La capătul unui drum forestier, într-o vale din Munţii Carpaţi, se află o păstrăvărie. Peisajul e încântător. Dincolo de poartă sunt nişte domni.

E şi un câine ciobănesc negru, despre care afli (scrie pe o plăcuţă fixată pe poartă) că ar fi rău, dar care, în realitate, e blajin şi foarte leneş. Într-un bazin se zbenguiesc mai mult de o sută de păstrăvi tineri. Unul dintre domnii angajaţi la păstrăvărie prinde opt peşti pe care se oferă să-i cureţe, contra cost. Le spintecă burţile cu un briceag măricel, apoi, cu o mişcare sigură, smulge măruntaiele şi mai dă o dată, apăsat, cu arătătorul, prin burta despicată, de lângă coadă până la branhii. Apoi azvârle vietatea (sic!) într-o pungă de plastic, unde se mai zbate minute bune.

Reţineţi imaginea. Aşa cum peştii aceia neferi ciţi se zbat, goliţi de măruntaie, aşa se zbate politicianul român golit de principii. Diferenţa e că pe peşti îi doare până la miezul fiinţei lor, pentru că au o problemă de viaţă şi de moarte, în timp ce pe acest tip de policitian nu-l doare nicăieri.

Traseismul politic nu e o noutate în România, iar în perioada postdecembristă migraţia de la un partid la altul a devenit aproape o regulă, în loc să fie o regretabilă excepţie. După prima spargere a FSN, felia de partid rămasă la Ion Iliescu şi Octav Cozmâncă a trecut la racolarea masivă a feseniştilor care îl urmaseră pe Petre Roman. În timpul regimului Năstase, pesederizarea a cuprins România până la ultima primărie; părea fraier primarul care refuza să se tatueze politic cu cei trei trandafiri.

În Parlamentul României, traseismul politic a atins rafinamentul în actuala legislatură, când, având nevoie disperată de majoritate (după ce guvernul Boc fusese trântit printr-o moţiune de cenzură), maşinăria aflată la dispoziţia preşedintelui Traian Băsescu a făcut posibilă apariţia unui grup masiv de deputaţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 9 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

MAE confirmă că cele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetăţenie română

Mediafax acum 6 ore
MAE precizează că, duminică, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste au fost informaţi de autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele trei persoane declarate anterior dispărute au fost găsit

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 8 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 7 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 9 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

Coreea de Nord susține că nu va mai lansa baloane cu gunoaie spre Coreea de Sud

HotNews acum 7 ore
Coreea de Nord s-a angajat duminică „să suspende” lansarea spre Coreea de Sud de baloane pline cu deşeuri, de la mucuri de ţigară la excremente de animale, după ce a lansat câteva sute în cursul ultimelor zile, relatează AFP și Agerpres. Continutul

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 5 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°