Am simțit nevoia să scriu aceste rânduri pentru că mă îngrijorează din ce în ce mai mult rețetarele de succes vehiculate pretutindeni și, mai ales, în fața tinerilor. Succesul pare să fie ceva ce poate fi obținut de oricine, oricând, dacă respectă trei, patru, cinci pași. Curajul s-a bagatelizat de vreme ce ți se cere să-l porți tot timpul la vedere, ca pe o floare la butonieră. Iar bani sunt din belșug, numai să întinzi mâna și vor fi ai tăi.
Trăim vremuri de-o simplitate rară. Nimic nu se mai orbține astăzi prin muncă, sacrificiu, timp și efort. Iar multe dintre modelele de viață care ni se prezintă au facut foarte mulți bani fară școala, fără ucenicie, fără moderație, arzând etape de viață, cu “curaj”!
Experiența mea de viață îmi arată că nu asta e calea, ci una cu mult mai puțin spectaculoasă. Este un drum presărat cu piedici, eșecuri și dileme. Are și momente de bucurie, dar și multă, foarte multă muncă. Și educație. Cât despre bani, ei vin și pleacă, după cum se vede astăzi în întrega lume.
O să vă spun una dintre poveștile de viață care pe mine m-au ajutat să gândesc pe cont propriu și chiar să-mi depășesc, uneori, limitele.
Tatăl meu s-a născut la țară, în Bărăgan. Toți copiii, cinci la număr, trebuiau să muncească la câmp și în gospodărie. Tatei nu i-a plăcut munca fizică, lui i-a plăcut să învețe. Mama lui l-a dus la liceu. Stătea la internat cu alți nouă copii în cameră și se încălzeau la o sobă cu coceni de porumb. Mânca la cantină și din ce mai primea de acasă. În liceu a învățat trei limbi străine: rusă, italiană și germană.
În clasa a XI-a l-au luat în armată. Sistemului nu i-a păsat că nu avea liceul terminat, l-au luat, ca pe vremuri, “cu arcanul”.
Tata a stat în armată mai bine de 20 de ani. Nu avea la ce să se mai întoarcă, ai lui nu mai aveau nimic, comuniștii, între timp, le luaseră pamântul. Așa că s-a apucat s
