Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie de moral

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 14 octombrie 2003 ·

Universitatea "Petre Andrei" si-a recistigat suporterii dupa victoria obtinuta in fata vicecampioanei. Simbata, iesenii continua turnirul, urmind sa joace cu campionii dinamovisti Cind au aflat programul competitional, iesenii de la Universitatea "Petre Andrei" si-au facut calculele despre cum va decurge campionatul dupa etapa a patra. Si parca nici nu se putea anticipa altceva, in conditiile in care iesenii aveau de jucat cu primele patru clasate in sezonul trecut. Totusi, startul a fost unul neasteptat de bun, pigmentat cu sclipiri in prima etapa cu Asesoft Ploiesti, cu "pierderea castanei" la Bucuresti cu Rompetrol si s-a incheiat cu o surprinzatoare victorie cu vicecampionii aradeni. Potentialul de care au dat dovada baschetbalistii ieseni in ultimele trei saptamini a fost incununat cu succes si victoria de vineri s-ar putea sa cintareasca mai mult decit pare la prima vedere, pentru ca este de asteptat ca West Petrom sa nu mai suporte asemenea deznodaminte si cu alte ocazii. Ambitiosi si plini de determinare, iesenii antrenati de Petre Magurean si Radu Boisteanu au meritat din plin victoria dar au tremurat pentru ea intr-un final tensionat, pentru ca n-au reusit sa-si conserve perioadele bune pe care le-a avut. Si daca studentii au avut citeva momente in care au luat avans pe fondul unei aparari extrem de mobile si agresive, la fel de bine ei au cedat initiativa pe fondul relaxarilor si a atacurilor construite insuficient. Lasind uneori impresia ca nu le ajung cele 24 de secunde pentru ofensiva, gazdele au fost obligate mai mereu sa arunce la cos in extremis, lucru care nu avea cum sa nu se reflecte in procentajele de reusita. "Campionul" absolut a fost pina la urma Nikolai Iglin care a tras in jos statistica aruncarilor de trei puncte (3 reusite din 12 incercari), insa la fel de bine play-maker-ul iesean a dat consistenta jocului pe un post descoperit in ultimii

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 45 minute
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum 33 minute
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Ioan Ovidiu Sabău și Florin Motroc sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 14 mai, de la ora 21.00

Cancan acum o ora
Vorbim despre Rapid cu Sabău și Motroc. Au îmbrăcat tricoul alb – vișiniu în perioada diferite, dar ne asigură că păstrează Rapidul în suflet pe viață. Ioan Ovidiu Sabău și Florin Motroc vorbesc despre situația în care a ajuns Rapidul, Mircea Lucesc

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

UPDATE - Şedinţă solemnă la Parlament, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel / Premierul Benjamin Netanyahu, mesaj video în care a mulţumit Parlamentului pentru sprijin / Ce a declarat Marcel Ciolacu

News.ro acum 23 minute
Parlamentul s-a reunit, marţi într-o şedinţă solemnă, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. În cadrul şedinţei, premierul israelian Benjamin Netanyahu a transmis un mesaj video în care a mulţumit Parl

Un bărbat de 37 de ani s-a aruncat de pe podul rutier Agigea. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

Ziua Constanta acum 59 minute
Un tânăr s-a aruncat de pe de pe podul rutier Agigea, în apele canalului Dunăre-Marea Neagră, azi, 14 mai 2024. Potrivit IPJ Constanța, corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompieri și SMURD.

Șase copii internați la Constanța după ce au fost spălați cu o substanță pentru deparazitarea animalelor. „Prezentau tremor, delir, halucinații”

Ziare.com acum 37 minute
Anchetă deschisă de Protecția Copilului din Constanța, după ce șase copii din Lipnița au ajuns de urgență la spital, după ce au fost spălați de către bunică cu o substanță pentru deparazitarea animalelor. De asemenea, o tânără, care face parte din a

Mississippi interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen în şcoli de stat

News.ro acum 23 minute
Guvernatorul republican statului Mississippi Tate Reeves a promulgat o lege care le interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen, în şcolile publice de stat, relatează NBC News. Textul - denumit ”Legea secur

Restricţii de circulaţie pe DN1 Ploieşti - Braşov și pe A2 București-Constanța

Adevarul acum 24 minute
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că marți, 14 mai, până în jurul orei 16, se execută lucrari de plombare a părții carosabile pe DN1 Ploiești-Brașov. Lucrări similare se efectuează pe autostrada A2 București-

Vremea

București
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

13°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

19°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°