Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Casă de schimb valutar închisă din cauza unei tranzacţii de 1.000 de euro

Publicat in Adevarul, marți 20 aprilie 2010 ·

Activitatea firmei timişorene este blocată timp de trei luni din cauza unei tranzacţii. Poliţiştii şi Garda Financiară au blocat un punct de lucru al casei de schimb valutar Serrieh pentru că un client nu a primit un document care să facă dovada tranzacţiei.

Ofiţerii Poliţiei Economice au suspendat timp de trei luni activitatea unei case de schimb valutar, situată în Complexul Studenţesc, pe strada Daliei, la numărul 11B. Ei au făcut un control şi au constatat că unul dintre clienţii casei de schimb valutar Serrieh nu a primit un bon fiscal, în urma unei tranzacţii de 1.040 de euro.

Tranzacţia a fost efectuată vineri, iar poliţiştii au fost nemiloşi cu reprezentanţii firmei. „A fost confiscată contravaloarea în lei a tranzacţiei, respectiv 4.125 lei, dispunându-se totodată amendă în valoare de 8.000 lei şi suspendarea activităţii pe o perioadă de 3 luni”, a declarat Marinela Apostolache, ofiţer de presă al Poliţiei Timiş. „Este o neregulă, un abuz. Nu o să o stăm aşa. O să facem contestaţie împotriva documentului”, a spus Alin Vaida, proprietarul casei de schimb.

La Poliţia Timiş există 26 de plângeri penale pentru înşelăciune împotriva caselor de schimb valutar, însă în niciun caz nu a fost începută urmărirea penală. O parte dintre plângeri au fost depuse împotriva firmei Saralex. Firma are sediul central la Bucureşti, 48 de sedii secundare în toată ţara şi o cifră de afaceri de 6,8 milioane de lei. Însă nu are niciun număr de telefon declarat la Registrul Comerţului, unde pot fi contactaţi patronii.

Val de plângeri

Aproximativ 50 de plângeri au fost depuse, anul trecut, împotriva Saralex la Protecţia Consumatorului Timiş. Alte cinci plângeri au fost depuse, anul trecut, împotriva caselor de schimb din Timişoara care aparţin firmei Comtours Exchange. Societatea şi-a declarat sediul central pe strada Goethe, din ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 23 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 14 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 41 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°